Mai 232013
 

Dintr-o dată, închizând o carte şi deschizând, pentru o clipă, televizorul, ne-am adus aminte de o poezie. Trăim. Ce veste nouă, senzuală.

 

„Trăim ca-n rai: în pielea goală,

Cântăm în cor, mâncăm ce pică,

Dar domnul tot ne poată pică,

Ne pune în genunchi, ne scoală.

 

Şi Eva, cu un şarpe-n poală,

Ea îl învaţă şi îl strică,

Păcatul e de mântuială,

Numai o dată mori de frică.

 

Unde o fi faimosul gard?

Poveşti cu păcătoşi ce ard,

În smoală, ascultăm la şase.

Pe-atunci, unii aveau şi case!

 

Din oră-n oră, Dumnezeu

Ne spune: „Dumnezeu sunt eu.”

„Trăim”, MARIN SORESCU, vol. „Traversarea”, 1994

 

Sorry, the comment form is closed at this time.