Iun 112013
 

Încerc din răsputeri, vă rog să mă credeţi, să îl conving pe asociatul meu virtual să ne deschidem un cabinet spaţial de psihologie, am auzit cum că acolo, pe Marte, n-au nici Colegiul Psihologilor şi nici vreo altă organizaţie colectoare de taxe.

Mă tem că, de fapt, n-am  nicio şansă la reuşită, însă nu din cauza vreunei greşeli personale de relaţionare, ci a incapacităţii lui de identificare a imensului potenţial economico-psihologico-marţian. El  tot zice că nu, nici vorbă de vreo nouă afacere cu valută prea co(s)mică, că-i un foarte bătrîn şi deghizat post-freudian, legat ombilical de mămuţa lui, planeta pământ, care-i ajunge cât îl ridică, câteodată, la stele. Eu cred că, de fapt,  e cam prea grijuliu cu bănuţii şi că se ţine, absolut gratuit, cu toţi dinţii din dotare, de nişte bieţi 130,73 de lei (din care 31,37 TVA), adică nişte amărâţi de 38 de dolari, taxa de înscriere la incitantul MARS ONE.

În plus, supremul lui argument combinat este acela că în 2023, când am fi putut ajunge acolo (nici nu concep că n-am fi fost cei doi favoriţi din cei patru prim-privilegiaţi), se va termina, în sfărşit, Canalul Istanbul (Neagră – Marmara), precum şi canalizarea frumos mirositoare a Londrei, filmele cu Mickey Mouse îşi vor face intrarea triumfătoare în proprietatea  intelectuală publică (desigur, cea americană), China va depăşi Uniunea Sovietică (1917 – 1991) ca durabilitate şi stabilitate comunistă iar Turcia va zice pa, tu, te pup pe moţ definitiv Uniunii Europene, dacă tările membre nu o vor fi acceptat, până în acel an, drept cel mai serios candidat. Asociatul meu ţine morţiş să prindă aceste evenimente epocale chiar acilea, pe jos, cu toate că eu, dându-mi, sugestiv, ochii peste cap, îl implor întruna să aibă, măcar o dată în viaţă, o perspectivă mult superioară, cu întreg organismul în nori, în cea mai tare aventură de evadare planetară.

Să vă spun pe ce mă bazez când văd o afacere profitabilă în acest cabinet, aşa, la o sumară privire din avion (… mă rog, „navă spaţială”).

Marţooamenii (să le zicem, cu voia Dumneavoastră, marţmeni) vor avea probleme psihologice serioase, numai bune de exploatat de nişte suflete generoase. (… Un cabinet pe vărful lui Olympus Mons, de la fereastra căruia să radiografiem, analitic, aşezarea, aahh, ce vis frumos…)

Marţmenii se vor îmbolnăvi de cancer spaţial, din cauza radiaţiilor care le vor fenta, din când în când, costumele izolatoare. Cum cum?, cum când?, păi să punctăm foarte clar: în timpului actului sexual. (Scopul misiunii este popularea prin, de regulă, copulare iar asta, tinzând spre zona de fecundare, presupune cel puţin masturbare.) Avem psihooncolog? Avem. (Sexolog avem? N-avem, da’ ce contează, pare-se că, aici pe pământ, orice amărât de psiholog se pricepe, maxim şi aprioric, la psihologia sexualităţii şi a derivatelor sale. De ce n-ar fi la fel şi pe Marte?)

Marţmenii vor fi în permanenţă încordaţi, au nevoie, aşadar, de practicieni deosebiţi în tehnici avansate de relaxare? Avem asemenea specimene? Avem.

Marţmenii îşi vor pune măcinătoare întrebări existenţiale, din acelea care, aici, pe pământ, nu le-au trecut nici măcar o secundă prin cap.  („Am eu vreo îndatorire faţă de univers? Sunt un martir autentic sau un tâmpit veritabil? Oare, în plan cosmic, ne dezvoltăm moral aşa cum ne dezvoltăm psihologic? Am ajuns aici din plictiseală sau din vreo anxietate banală ridicată la rangul de mare ţicneală? Ce-o face mama acum?… etc.”) Avem psihoterapeuţi care cochetează, cât se poate de serios, cu o astfel de abordare? Avem.

Marţmenii vor avea nevoie să retrăiască, sub hipnoză securiza(n)tă, coşmarul taxelor de pe pământ, altfel adaptarea totală în noua lor lume marţoasă ar deveni, oarecum, superficială. Avem hipnoterapeuţi  apţi să folosească prescripţia paradoxală, trecând-o, suav, de limita limitărilor sale? Avem.

… Şi căte şi mai câte… Marţmenii vor sta cu camerele pe dumnealor,  pentru ca noi să ne holbăm, din fotoliile noastre confortabile, la scrierea istoriei spaţiale. Marţmenii vor muri pe acolo şi nu ştiu de ce, da’ am impresia că vor dori, dintr-o dată, slujbe religioase şi cimitire. Marţmenii îl vor invoca, în penultimul ceas, pe Lawrence Kohlberg şi îl vor întreba, ţinându-l, în minte, de piept: ce-ai avut, bre, în cap, cu nivelurile raţionării morale? Nu puteai să nu revizuieşti, Maestre, teoria, şi să nu postulezi şi al şaptelea stadiu? Marţmenii vor creşte plăntuţe sub lumină de LED-uri şi vor agoniza alături de orice posibilă ofilire. Marţmenii se vor detesta pentru că au luat o asemenea hotărăre, să renunţe la moartea frumoasă şi goală de pe pământ pentru o supra-costumată  şi spaţială horcăire finală.

Să nu vă imaginaţi cumva că iau în râs acest promiţător program (ce are, de altfel, suţinerea unui excepţional fizician, laureat al premiului Nobel). Doar că, vorbind cât se poate de serios, cred că e realizat şi prezentat într-o manieră lipsită de valoare, inundată, vâscos, de apele unui marketing văluros (dar asta, venind de la femeie cu minte mică şi literară, e ultimul lucru care să-i stea cuiva, oricui, în calea stelară). Tocmai pentru că e atât de neprofesionist prezentat, explică, după părerea mea, numărul mare de persoane care s-au înrolat deja în program.

În final, vă îndemn să rămâneţi  doar cu două lucruri în cap:

Space is money. 38 de dolari vă costă înregimentarea în acest copulativ program spaţial. Banii pentru Marte se strâng  aici, pe Pământ, dar – am un pronunţat feeling stelar -, vor fi recuperaţi, în caz de eşec misionar, direct de pe Lună.

Pământeanul e generos (nu băgăm deloc mâna-n foc pentru marţmenul cel tulburat de depărtarea de soare). Aşa că, dacă noi doi tot nu plecăm, sunteţi liberi să ne furaţi ideea cabinetului spaţial, suntem ai naibii de mărinimoşi pentru că deja ne excită, uşor, un gând suav tor-nør: a-i ajuta pe alţii e cel mai sexy lucruşor pe care tu, încă muritor, îl poţi face pentru un marţian zburător.

Şi cu precizarea (… pentru că, de fapt, aceasta-i vestea cea bună): încă mai e timp pentru înscrierea la B.B.-ul MARS ONE.

31 agust 2013.

82 de zile.

 

Sorry, the comment form is closed at this time.