Iul 072013
 

E foarte posibil ca, inspiraţi de aniversarea  de astăzi, Ziua Sărutului şi a Pupăturii (să facem distincţia cum se cuvine şi să le dăm sărbătoriţilor ce merită fiecare), parte feminină dintre Dumneavoastră să fi experimentat deja câteva orgasme de-a dreptul jubiliare, după care să fi fost întrebate: „Draga mea, ai fost absolut reavănă şi senzaţională, însă spune-mi, te rog, căci penisul meu înfierbântat nu a detectat adecvat, ai avut orgasm clitoridian sau vaginal?” Dumneavoastră, Doamnelor, vă veţi uita la dumnealui printre gene şi dinţi, în ce ordine veţi dori, şi veţi glăsui, pe o tonalitate cât se poate de joasă: „… Dacă cocoşelul tău din cap nu se duce cât mai degrabă la şcoală, altădată nu mai pupi nicio scofală pentru mecanismul tău de tip hidraulic, să ştii.” Explicaţi-i domnului, vă rog, că deşi Freud a indus multor femei, timp de multă vreme, o stare de inferioritate problematică pentru că aveau „doar orgasm clitoridian”, ele aveau, de fapt, tot ce trebuia, adică acel unic tip de orgasm, în care toţi nervii interconectaţi şi vasele de sânge aferente ţesuturilor din zona vaginală (intrare în vagin, uretră şi zona terminală), se unesc, glorios şi, de ce nu, zgomotos, în vârful clitorisului, tot acest tot fiind responsabil pentru starea de excitaţie feminină şi evadarea, feerică şi epopeică, în orgasm. (Noi, fiind mai muncitori şi mai responsabili de felul nostru, am fost iniţial tentaţi să folosim termenul de implicare în orgasm, dar o lăsăm aşa, deocamdată.)

Însă, dragele noastre doamne, nu vă prea umflaţi în pene cu prea ştiinţa Dumneavoastră orgasmică. Nu încă. Avem nişte veşti de seară excelente, depinde doar de Dumneavoastră să le procesaţi adecvat. Să vedeţi aici experiment relevant pentru felul nostru de-a fi (dar nu şi de a rămâne în el, ci, pur şi simplu, de a ne revedea, repoziţiona şi trăi).

Avem de-a face cu bărbaţi şi femei, heterosexuali şi homosexuali şi cu nişte pletismografe dezinfectate, puse pe măsurat fluxul sangvin către organele lor sexuale (iniţial, cam derutate). Tuturor li s-au trecut pe sub nas diverse filmuleţe erotice de suficientă detaliere şi complexitate, în combinaţii îndrăzneţe şi arzătoare, femei cu bărbaţi, femei cu femei, bărbaţi cu bărbaţi, masturbări solo de mare intensitate, bărbaţi şi femei dezbrăcate, plimbăndu-se sau făcând sport pe plajă. În plus, doar pentru variaţie, şi o pereche de bonobo aflată în plină joncţiune sexuală. (… Cum „cine-s bonobo”? Pan paniscus.) Şi mai avem în decor şi nişte tastaturi deloc secretoase, pe care domniile lor toate s-au angajat să declare ce nivel de excitaţie au simţit la prezentarea fiecărei imagini obraznice.

Rezultate B: previzibilitatea bărbaţilor a fost de-a dreptul înspăimântătoare.

Heterosexualii au reacţionat prin fluxul sangvin genital la orice femeie goală care nici măcar n-a trebui să clipească, atât de pregătiţi erau de acţiune erotică lumească şi nici că le-a păsat în vreun fel de nâzbătiile trupeşti ale vreunui alt bărbat arătat. Homosexualii la fel, doar că pe dos, pe invers, mă rog, înţelegeţi ideea.

Rezultate F: zvâcnirea feminină  a fost de-a dreptul impresionantă.

La orice s-ar fi uitat doamnele, fluxul sangvin genital s-a accentuat imediat, nu contau poziţiile, penetrările, postările, genurile, orificiile, că e om sau bonobo.

Rezultate B1: toţi bărbaţii şi-au acordat tastatura cu excitaţia experimentată. Când s-au excitat, au declarat.

Rezultate F1: cele mai multe femei, deşi  toate au pus serios la treabă pletismograful, au declarat că nu, nici vorbă, nu sunt deloc excitate.

… Noapte bună şi multe vise erotice, puricii să vi le înregistreze aşa, pe tăcute şi nemărturisite.

(… Care-i vestea cea excelentă pe care o promiteam? Cum care?… Of, Doamne… În sfârşit, bărbaţii au dovedit că pot gândi cu ambele capete simultan şi armonios, cătă vreme amândouă au în faţă aceeaşi problemă stringentă de rezolvat, de preferat cu un bust generos.)

Chivers, Seto, Blanchard, Gender and sexual orientation differences in sexual response to the sexual activities versus the gender of actors in sexual films, 2007, Journal of Personality and Social Psychology, 93

Ryan, Jetha, Sexul – o istorie timpurie, Litera, 2012

Brizendine, Creierul femeii, Meteor Press, 2008

Sorry, the comment form is closed at this time.