Iun 132013
 

(articol foarte lung şi plicticos, cu drepturi de autor, ce poate fi sărit fără urmă de regrete, interesant doar pentru partea de public ce l-a solicitat)

Anul trecut, cam pe vremea asta, ne-am sinucis împreună de vreo câteva ori. (Deşi muriserăm de vreo lună. Eu îi tot ziceam că simt un iz alarmant, el zicea că-i doar miros de licenţă nebună.) Ne-am sfătuit, ne-am consultat, ne-am dat note, verdicte, rezultate, ne-am rezumat, ne-am minunat, ne-am corelat, drept urmare tot împreună am căzut acum de acord că, în lipsa unui spaţiu virtual şi mai adecvat, locul acesta poate găzdui parte din interpretările concluziilor unei lucrări de licenţă, cu care am rămas datoare publicului participant (parte din el abonat la veştile noastre, public care, de altfel, a şi semnalat îndatorirea uitată). Am mulţumit pe diferite căi şi atunci, dar o mai fac şi acum: deschiderea voastră, mai ales cea a tinerilor, m-a emoţionat. Nu, nu o să fie vorba de reluat ipoteze, teste z, p(sig)-uri, rezultate statistice sau stem-and-leaf-uri, ci de prezentarea unor elemente interesante ce caracterizează, în subsol, grupele de varstă implicate în studiu (studentul la psihologie non-tradiţional, în vârstă de peste 40 de ani şi studentul tânăr), ele însele putând deveni direcţii ulterioare de cercetare sau, şi mai mişto, fursecul tare de la ceai.

Veştile sunt chiar bune.

(… Înainte de toate, pentru că-mi sunteţi simpatici, vă voi dezvălui un secret extrem de valoros, pe linie de psihodiagnoză compromiţătoare. Motivul pentru care am tot amânat aducerea la cunoştinţă a acestor concluzii a fost lipsa diacriticelor din lucrare, pe care am sperat că, într-o zi, post-prezentare, o voi re-tehnoredacta. Vedeţi, voi aveţi în locul unde trebuie circumvoluţiuni elevate, eu am diacritice pronunţate, aceasta-i deosebirea fundamentală dintre noi. Voi sunteţi normali, eu nu prea. Drept urmare, deşi sistemul meu nervos se tăvăleşte acum în chinuri văzând cum se înfăptuieşte o aşa grozăvie,  voi prelua paragrafele întocmai, lipsite, anti-estetic, de şerpişori. Dumnezeu al diacriticelor, iartă-mă, tătucă, nu mai fac câte semne oi avea.)

„- studentii non-traditionali, in varsta de peste 40 de ani, care se formeaza in cadrul invatamantului la distanta, reprezinta o pepiniera importanta pentru recrutarea viitorilor practicieni in psihoterapie;

– calitatea pregatirii acestora este sustinuta si valorizata de catre colegii tineri intr-o masura mai mare decat o fac ei insisi sau covarstnicii;

– in cazul studentilor tineri de la specializarea psihologie, la nivel perceptual, relational si de valorizare a studentilor maturi, nu se manifesta trasaturile atitudinii clasice de „diferenta intre generatii” si de eventual dezarcord aprioric, nici in plan personal (cel biologic, care are legatura mai profunda cu varsta), nici in plan profesional, acolo unde patternul concurential traditional ar fi putut influenta perceptia si alegerea nivelului de valorizare si incurajare, dintr-un clasic instinct de conservare si de nealterare a propriilor sanse. In acest sens devine interesant de clarificat, in studii viitoare, daca reducerea prapastiei intre generatii si „suflul” valorizator-profesional dinspre tineri inspre „batrani” reprezinta doar o caracteristica a campului academic al psihologiei, precum si daca modalitatea in care categoria de varsta tanara a dobandit aceasta noua atitudine, valorizator-generativa, reprezinta o noua competenta de orientare evolutiva, in care generativitatea este vazuta si aplicata si in sens invers, cei tineri valorizandu-i si „activandu-i” pe cei maturi tocmai pentru a fi ei insisi mai bine indrumati si sprijiniti, cu alte cuvinte, un efect de dublu-sens al generativitatii, in completarea celui dat de Erikson. In plus, in ceea ce priveste valorizarea varstei ca factor de favorizare a competentei si influentei, studentii tineri sunt de acord in mare proportie cu faptul ca un psiholog licentiat abia dupa varsta de 40 de ani poate reusi in profesie la fel de bine ca un psiholog tanar;

– in afara de psihoterapie, masa studentilor maturi, non-traditionali, reprezinta o pepiniera generoasa de viitori psihologi social-comunitari, pentru care este mai importanta, inainte de toate, relatia cu comunitatea si actiunea in cadrul acesteia;

– subidentitatea social-cetateaneasca se asociaza puternic cu studiul psihologiei in cazul studentilor de la forma de invatamant „la distanta”, ceea ce poate arunca o noua lumina asupra utilitatii, mentinerii si dezvoltarii acestei forme de invatamant, cu efecte importante in planul interventiei si influentarii sociale;

– in privinta alegerii studiului psihologiei, studentii non-traditionali au, de la bun inceput, o directie clara, stiu ce specialitate vor sa urmeze si deruleaza un plan practic in acest sens, atat pe linia temporala a inaintarii in profesie si a specializarii, cat si pe cea a dezvoltarii personale prezente (atat adultii, cat si tinerii, in proportii semnificative, au trecut, in timpul facultatii, printr-un proces organizat de dezvoltare personala, fara sa le-o fi cerut nimeni, tinerii in proportie mai mare decat adultii);

– studentii tineri, desi prezinta o mare capacitate de deschidere catre ceilalti si catre comunitate, manifesta o capacitate redusa de a accepta externalizarea recunoasterii motivatiilor alegerii profesiei de psiholog, inclusiv fata de proprii profesori si formatori (nu „mi se pare important ca profesorii mei de psihologie sa stie de ce am ales acest domeniu”), in conditiile in care identificarea  motivationala si chiar prelucrarea (si „slefuirea” acesteia), este considerata, de catre ambele categorii de varsta, foarte importanta si esentiala pentru a deveni un „psihoterapeut bun”. In plus, testarea specializata a motivatiei candidatilor la psihologie la admiterea in programul de studii de licenta este considerata necesara de catre ambele categorii de varsta („Testarea motivatiei unui candidat pentru studiul psihologiei mi se pare un lucru necesar.”). Cu toate acestea, la afirmatia „Niciun candidat la psihoterapie n-ar trebui sa fie admis fara sa fi trecut printr-un test motivational”, mai mult de jumatate dintre studentii tineri au raspuns ca nu sunt de acord cu acest lucru, ridicand autoarei studiului intrebari legate de fermitatea si de radicalismul intrebarii, care nu s-a dovedit a fi fost cel mai adecvat, putand orienta, gresit, chiar spre o atitudine de posibila discriminare, care sa fi fost sanctionata prin raspunsurile tinerilor, mult mai sensibili la o astfel de abordare;

– studentii tineri mentin explicatiile de ordin motivational in plan individual, studentii maturi dimpotriva, considerand necesara chiar o obligativitate a formatorilor in a le cunoaste motivatiile si de a avea initiative in acest sens;

– alegerea exclusiva a practicarii psihoterapiei, in detrimentul celorlalte specializari, este apanajul studentilor non-traditionali, care, de la bun inceput, nu iau in calcul alte optiuni (alte domenii de studiu sau alt tip de specializare), studentii tineri avand insa o suficienta deschidere catre celelalte specializari in domeniul practicarii profesiei de psiholog;

– in momentul alegerii parcurgerii studiilor de psihologie, ambele categorii de varsta au stiut ce motivatie au pentru a desfasura programele academice aferente;

– in ceea ce priveste alegerea propriu-zisa, tinerii au declarat, in mare proportie, ca au ales psihologia din mai multe variante de studiu, pe cand studentii maturi au avut o singura optiune, psihologia (va fi de observat, intr-un studiu ulterior, daca optiunile pe care si le rezerva tinerii care aleg sa studieze psihologia sunt din aceeasi familie, socio-umana, sau apartin si altor domenii, cu specificitate tehnica);

– ambele categorii de varsta sunt de acord cu faptul ca o cunoastere motivational-actionala a subiectivitatii proprii are efecte atat in planul obiectiv al practicarii profesiei de psihoterapeut, in abordarea pacientului si in construirea unei reale relatii terapeutice, cat si in obtinerea de productivitate in ceea ce priveste procesul de psihoterapie (94,8% dintre tineri au fost categorici atunci cand au afirmat „Consider ca si in psihoterapie se poate vorbi despre productivitate”, fata de doar 78,8% dintre adulti);

– analiza exploratorie a rezonantei fata de afirmatiile chestionarului a relevat un fapt foarte interesant: desi piramida lui Maslow se inalta in ordinea satisfacerii trebuintelor, de la cele primare pana la cele de formare, dezvoltare si autoactualizare, mai mult de jumatate dintre tinerii si adultii participanti la studiu au raspuns: „Consider ca, si daca nu as fi avut ce manca, tot m-as fi apucat de studiul psihologiei.”, ceea ce pune imaginea piramidei maslowiane intr-o noua perspectiva (intuitiv legata de una sociala, revalorizatoare existential) si care merita a fi testata si in celelalte medii academice, pentru a determina daca si alte domenii de specializare, de la cele tehnice si pana la cele artistice, determina o astfel de atitudine (cel putin declarativa). Daca doar psihologia produce un asemenea efect in plan personal, se impune cu atat mai mult sa fie luat in seama un asemenea aspect particular si sa fie puse in practica planuri si abordari de sustinere si de energizare din partea celor care educa, formeaza si specializeaza, motivarea fiind necesar sa coboare si dinspre sistem spre planul individual, in scopul formarii de psihologi si psihoterapeuti care sa obiectiveze, in plan social, o realitate din ce in ce mai buna;

– studentii din ambele categorii de varsta sunt de acord cu faptul ca procesul de descoperire al esentei motivationale pentru alegerea studiului psihologiei reprezinta, in sine, un proces de dezvoltare si maturizare, insa in ceea ce priveste cristalizarea motivatiei de  a deveni psiholog si a influentelor pe care le suporta acest proces, prezentul studiu exploratoriu, pe zona de varsta matura, se pozitioneaza in rezonanta cu unele realitati de practica psihoterapeutica, in care influenta psihanalizei devine din ce in ce mai scazuta, in favoarea metodelor existentiale si cognitiv-comportamentale. In cazul tinerilor insa, acestia, in proportie de 80%, considera ca motivatia alegerii psihologiei contine radacini ce se afla dincolo de constient, cu precadere in evenimentele din prima copilarie (pe care si le amintesc sau nu – „cred ca…. cel putin un eveniment”), ceea ce inseamna ca tinerii, fiind la inceput de drum si fara sa se fi aflat sub influenta diverselor disensiuni metodic-ideologice, sunt mult mai deschisi in a se angaja in studiul unor orientari de genul psihanalizei si al metodelor de genul testelor proiective, ceea ce poate fi de real interes pentru respectivele scoli de formare in ceea ce priveste adresabilitatea programelor si, de ce nu, in marketizarea adecvata a acestora (ca in orice derivat de economie, formarea in psihoterapie inseamna foarte multi bani, platiti in variate directii, nu neaparat constructive si necesare). In aceeasi masura, tinerii pot fi aceia care, de pe pozitiile realitatii, dar si de pe cele ale istoriei psihologiei si ale evolutiei acesteia, sa nu nege psihanaliza aprioric, intr-un elan modernist deconstructivist (fara sa fi vazut vreodata macar baza constructiei si sa-i fi inteles dispunerea), ci s-o reformeze. In cazul adultilor, mult mai orientati spre zona de socialitate, evenimentele din copilarie si planul inconstient al experientei nu produc mari mutatii motivationale, putandu-se astfel presupune ca receptivitatea spre modele de genul celor cognitivist-comportamentale sau existentiale este mai accentuata in cazul acestei categorii de varsta;

– desi acest studiu nu a urmarit evaluarea calitatii informatiei sau a prestatiei academice a profesorilor titulari de cursuri, faptul ca in cazul ambelor categorii de varsta „De multe ori, parcurgand cursurile de psihologie, am avut impresia ca acolo se vorbeste despre mine.”, (77% studentii tineri, 69% studentii maturi), dincolo de existenta fenomenului de proiectie, raspunsul global  primit poate fi extrapolat asupra aprecierii existentei unui suport academic adecvat, care a permis „suprapunerea”;

– la nivelul recunoasterii principalei surse motivationale pentru studiul psihologiei, marea majoritate a studentilor din ambele categorii de varsta au raspuns ca aceasta se afla in viata comunitatii si ca, in ceea ce priveste devenirea profesionala, motivatia de a deveni psihoterapeut poate fi modelata mai mult de problemele societatii decat de restul problemelor individuale. Insa, desi unele dintre intrebarile subsumate ipotezei care urmarea subidentitatea social-cetateneasca au fost formulate si avansate in ideea unui impact puternic, atat pe plan afectiv individual, cat si social-discriminatoriu, studentii (de ambele varste) nu „au cazut in plasa”, ci au acordat aceeasi atentie situatiilor cu impact psihologic care apar in intreaga sfera a problematicii individuale si sociale. In planul interpretarii se poate vorbi de existenta unui foarte bun nivel de maturitate profesionala la ambele categorii de studenti si de o buna influenta academica de specialitate, mai ales pe linia notiunilor de psihoterapie si consiliere, experientele de asistare nefiind impartite de catre subiecti din punct de vedere al „modernismului” sau al „aurei de bunatate a psihologului”, viitorii candidati pentru obtinerea atestatului de libera practica parand a fi gata sa trateze orice problema psihologica cu aceeasi seriozitate si implicare, fie ca este vorba de un divort, de un neajuns sexual sau de calamitati naturale;

– in ceea ce priveste psihologia sociala si obtinerea de competente specifice in domeniu, prezentul studiu exploratoriu scoate in evidenta faptul ca majoritatea celor chestionati, din ambele categorii de varsta, considera faptul ca psihologul social ar trebui sa figureze, oficial, in Clasificarea Ocupatiilor din Romania;

– daca „rasplata de a trai intr-o lume mai buna este suficienta pentru a deveni psiholog” a fost un raspuns preferat de majoritatea studentilor din grupa de varsta matura (in cazul carora se asociaza cel mai frecvent subidentitatea social-cetateneasca pentru alegerea studiului psihologiei), tinerii nu sunt de acord, interesant fiind de detaliat, intr-un studiu ulterior, ce anume s-ar incadra in categoria „recompensa pentru alegerea psihologiei” sau daca insasi ideea de „rasplata” rezoneaza (sau ar trebui sa rezoneze) cu ideea de psiholog;

– in ceea ce priveste rolurile inalt motivatoare pentru studiul psihologiei, studentii din ambele categorii de varsta sunt de acord cu faptul ca a fi parinte sau fiu nu ofera un plus de energizare in acest sens, dar nici ca deschiderea spre comunitate pe care o simt si pe care o manifesta ca viitori psihologi intersecteaza nefericit cu sustinerea si derularea acestor roluri familiale, in fond subsumate celui general, social;

– alegerea studiului psihologiei este perceputa, de catre ambele categorii de varsta, drept o foarte buna solutie adaptativa fata de problemele actuale ale societatii, ca o baza de intelegere adecvata a problemelor comunitatii atat din punct de vedere individual, cat si profesional, la nivelul interventiei psihologice;

– referitor la formarea de competente prin sistemul invatamantului la distanta, atat studentii tineri, cat si cei maturi, atat de la zi, cat si de la ID, considera ca acestea pot fi obtinute la fel de bine in actualul sistem de invatamant „la distanta”, acesta ridicandu-se la standardele de formare adecvate;

– in ceea ce priveste existenta si manifestarea unui plus de motivare si de efort al studentilor de la ID care sa provina din insasi forma de invatamant pe care o urmeaza, aceasta reprezinta doar perspectiva studentilor maturi, respectiv a celor implicati direct, studentii tineri nefiind de acord cu acest lucru, in schimb, ambele categorii de varsta (si de forma de invatamant) considera, cu mici diferente, ca dorinta de a practica efectiv si de a evolua in domeniul psihologiei este o caracteristica dominanta a studentului matur de la distanta, care nu alege acest drum doar pentru o „accesorizare a existentei personale” sau pentru ca „se simte nemultumit cu propria-i viata”, ci actioneaza in sensul obtinerii de competente pe care sa le poata valorifica activ, in folosul celorlalti;

– nivelul cunostintelor studentilor de la ID nu este considerat inferior de catre studentii tineri de la zi, dimpotriva, 80% dintre acestia cred ca studentul de la ID este la fel de valoros precum cel de la zi si ca nu exista diferente intre ei. In schimb, studentul matur se simte mai putin pregatit fata de studentul cel tanar, din cauza structurii si desfasurarii procesului educativ in forma de invatamant la distanta, pe care o valorizeaza mai putin fata de cea traditionala. Cu toate acestea, studentii maturi, la fel ca si studentii tineri, considera ca renuntarea la forma de invatamant la distanta priveaza sectorul practicii psihologice de niste viitori specialisti foarte buni. In acord cu aceasta realitate, studentii maturi sunt de parere ca persoanele in varsta de peste 40 de ani nu au alta sansa de a studia psihologia in afara sistemului la distanta, insa studentii tineri nu sunt de acord cu acest lucru. (In acord cu raspunsurile tinerilor, ca limita a acestei intrebari, care a putut crea suficienta confuzie, imputabila autoarei, este faptul ca nu s-a accentuat adecvat in text ca este vorba de nivelul de baza, nivel de licenta, cel mai probabil confundandu-se pregatirea la care se face referire cu formarea in diverse scoli de psihoterapie.);

– in ceea ce priveste valoarea care trebuie sa orienteze cariera unui psiholog, raspunsurile tinerilor, aflate la egalitate, au indicat universalismul (toleranta, intelegerea si armonia cu ceilalti membri ai societatii) si benevolenta (preocuparea pentru bunastarea altora, filantropie, ajutarea tuturor) iar cele ale studentilor maturi: universalismul. Interesant este faptul ca dintre cele zece valori pe care le-au avut la dispozitie, studentii maturi nu au folosit deloc, in raspunsurile lor, stimularea, securitatea, traditionalismul, conformismul si hedonismul, iar studentii tineri conformismul si hedonismul. Drept urmare, se poate avansa concluzia ca valorile ce nu trebuie sa orienteze cariera unui psiholog sunt conformismul (respectarea structurilor si ierarhiilor de obedienta) si hedonismul (obtinerea de gratificatii si satisfactii ce tin de placerea personala);

– la inceputul facultatii, studentii din grupa de varsta tanara erau orientati de stimulare (obtinerea de gratificatii din lucruri noi si dificile) iar studentii din grupa de varsta matura de universalism (toleranta, intelegere si armonie cu ceilalti membri ai societatii) si autodirectionare  (independenta in orientarea creatoare a propriei vieti);

– la sfarsitul facultatii, studentii din grupa de varsta tanara erau orientati predominant de realizare (succesul personal prin demonstrarea de competente), iar studentii din grupa de varsta matura de universalism si autodirectionare, aceleasi valori cu cele de la inceputul facultatii.”

  One Response to “Obiectivarea perspectivei subiective a studentului la psihologie în vârstă de peste 40 de ani”

  1. De acord intru totul. Si eu am fost o studenta matura la Id. Acum sunt in Montreal, am luat cursuri preparatoare pt doctorat si nu sunt cu nimic mai prejos decât ceilalți studenți. Dimpotriva, am deja ceva practica.

Sorry, the comment form is closed at this time.