Mai 252013
 

 

Tu ce ai face cu tine, din tine, pentru profesia ta?

 

(Să vă ajutăm puţin, ce-i drept, într-un mod cam exacerbat, dar cu temei orientat.

În definirea unui microorganism drept element cauzal al unei boli, cele trei postulate ale lui Koch spun cam aşa:

–          Vinovatul trebuie să se găsească în leziunile specifice bolii;

–          Să poată fi izolat în cultură;

–          Să reproducă boala atunci când este introdus (inoculat) într-un organism gazdă sănătos.

Prin anii 1975, profesorii predau  cu convingere iar elevii înghiţeau cu mândrie cum că în mediul acid al stomacului nu ar putea exista niciun neam de bacterie, cât ar fi ea de ciudată sau de amărâtă.

Cum paradigmele încremenite dau unora, mai puţin constipaţi, urticarii creative şi mâncărimi neuronal-acţionale, Barry Marshall şi Robin Warren şi-au pus organele afectate la treabă.  Gastrita, din moşii strămoşi ai cauzalităţilor presupuse, era cocoţată în cârca stresului şi a nevrozei – are nervi la stomac, săracu’… -, acestea reprezentând, prin extensie, o condiţie de dezvoltare a ulcerelor peptice şi a cancerului la stomac. Gastrită stresică, cancer stresic. (… Vă rugăm din suflet să ne scuzaţi, dar unii dintre noi nu pot scăpa de virusul inventărilor de cuvinte.)

Fiind pregătit să observe, deşi la şcoală învăţase doar să vadă ceea ce văzuseră alţii (şi, de ce nu, să închidă chiar ochii, mergând pe mâna cuvintelor), Robin a constatat pe biopsiile pacienţilor cu gastrită sau ulcere, o  grămadă ramificată de microorganisme pe mucoasa stomacală, ivită în craterele de la nivelul ulceraţiilor interne.

Alţii nici măcar nu reuşeau să le vadă, dar nici Robin nu reuşea, nicium, să le cultive.

Barry, intrigat şi sceptic vizavi de observaţiile lui Robin, a început şi el să adune frotiuri de la pacienţi, sperând să cultive bacteria. S-a străduit din răsputeri,  doar că într-o zi, prins de o grămadă de probleme profesionale,  a uitat de examinarea vaselor şi le-a lăsat în incubator. Surpriză: o perioadă de incubaţie foarte lungă, negândită şi neprevăzută, a scos-o la iveală pe Helicobacter Pylori.

Ce te faci însă cu al treilea postulat al lui Koch, fără de care loteria e lipsită de câştig?

Robin şi Barry, unindu-şi forţele, au inoculat porci cu HePy, doar că domnii, fie-le codiţa lor răsucită de ros, nici nu au făcut ulcere (nici măcar unul!) şi nici nu stăteau cum trebuie la endoscopie (toti!  – fiind, de felul lor, mai burtoşi).

Sigur că da, fără să calce etica medicală în picioare, nici nu se punea problema să inoculeze bacteria în om.

În alt om.

Aşa că Barry, perfect sănătos, s-a inoculat pe sine.

Înghiţire, vărsături, îmbolnăvire violentă, endoscopii, biopsii.

HePy a fost dovedită şi comunicată oficial, în mod indiscutabil, drept cauză (bonafide) a inflamaţiei gastrice.

Din punct de vedere etic, nu mai e cazul să subliniem, experimentul e de cea mai nepermisă dimensiune, dar, totuşi, o facem.

Şi revenim la întrebarea a treia, plusând, absolutamente retoric, cu mirarea: cât de HaPPy poţi fi, cu tine întreg, în profesia ta?!)

Sorry, the comment form is closed at this time.