Mai 222017
 

Dragul meu viitor,

Există nişte aşteptări consacrate (… am auzit eu asta de câteva ori, de-a lungul plimbărilor mele neadecvate), cum că psihoterapeutul ideal musai să fie blând şi dulceag, să te apuce de organele mentale, mai ascunse sau mai la vedere, cu mânuşele de piele. Şi să-ţi dea cu miere pe ele. Ei bine, nu prea sunt. (…. Ba hai s-o spun cât se poate de clar. Nu sunt deloc.) (… Dar sunt drăguţă şi interesantă. Şi foarte inteligentă. Şireată, nu mai spun… Cam bătrâioară, dar seducătoare. Aşa că pe organele pe care vom lucra, să fii convins de asta, în final nu se vor vedea decât amprentele tale.)  Dar te asigur că în preajma mea vei găsi (deocamdată întors cam pe dos) confortul ce-ţi va permite să te confrunţi cu tine la modul cel mai serios. Dacă se va lăsa, cumva, cu vărsare de sânge emoţional, am pregătire de psihologie medicală şi plasturi buni în dulap. (… Mda, am acolo şi un schelet, e al unui vechi client ultramulţumit care n-a vrut să părăsească terapia şi pace…) (… E-adevărat, dezinfectantul meu existenţial ustură rău, da’ şi pălinca de soi are acest mare defect universal, hai, nu-mi spune că nu ştiai…) Dacă vei veni la mine cu ceva malign, la trup sau la cap, voi avea grijă ca marginile de rezecţie psihologică să fie, întotdeauna, cât se poate de libere. Pentru că am specializare în psiho-oncologie. Iar dacă eşti în cădere liberă şi zbor precipitat sau, poate, chiar pe moarte adevărată şi dură, atunci, dă-mi voie să fiu cât se poate de sigură, te pot învăţa cum s-o faci fără să te doară şi fără să te simţi agresat. (Într-un fel, vom muri împreună. Deocamdată nu realizezi, dar moartea murită frumos e cea mai autentică şi fixă derivă. Îmi dă mâna să fiu convinsă de asta pentru că studiez şi mă perfecţionez în îngrijirea paliativă.) Iar dacă vei dori doar să te relaxezi, o conversaţie cu mine ţi-ar cam fi suficientă (… dar ştiu, te vei gândi la mine oricum şi timpul abia se va târî până la următoarea şedinţă, un fel de subtilă narcoză…) aşa că dacă tot m-ai ales, ce-ar fi să experimentăm şi ceva nevinovată hipnoză? …..

Dar, cel mai important, te voi învăţa să înveţi.

Cu drag,

Sorina

(cea care, în cel mai mare curând, îţi va deveni atemporal trecut şi memorie vie, pentru că doar în timpii aceştia de independenţă se conjugă o veritabilă terapie)

Mai 112017
 

… Şi totuşi, înainte de duşul homeopatic, ar fi indicat să insistăm un pic pe raportul OMS  legat de acupunctură (cel de care pomeneam în articolul anterior) şi să-i reliefăm, cu blândeţe, defecţiunile şi iresponsabilitatea. Ne raportăm la cel din 2003, intitulat Acupuncture: Review and analysis of reports on cotrolled clinical trials, cel care a împarţit afecţiunile „afectate” de beneficiile acupuncturii astfel:

  1. Pentru care s-a dovedit un tratament eficient, prin testare controlată. (28 de afecţiuni, de la greaţa persoanei fecundate pană la atacul cerebral, indiferent de sex.)
  2. Pentru care efectul terapeutic al acupuncturii s-a dovedit a fi fost vizibil, dar care necesită şi alte dovezi. (Plaja de afecţiuni: de la dureri abdominale la tusea măgărească.)
  3. Diseases, symptoms or conditions for which there are only individual controlled trials reporting some therapeutic effects, but for which acupuncture is worth trying because treatmentby conventional and other therapies is difficult. (Desigur, daltonismul şi surzenia.)
  4. Diseases, symptoms or conditions in which acupuncture may be tried provided the practitioner has special modern medical knowledge and adequate monitoring equipment. (Mămici, fiţi pe fază: convulsiile sugarilor şi coma.)

Per total, raportul OMS din 2003 (ce continuă să-l sprijine pe cel din 1979) nu exlude folosirea acupuncturii în cazul nici unei afecţiuni.

Corect. OMS este ditamai gorila. Şi totuşi, nişte furnici curajoase şi specializate (…. nu uitaţi să accesaţi www.furnicute.ro!), neintimidate de lovirile în piept şi strigătele de intelectuală şi corectă proprietate, au demonstrat că evaluarea a fost construită pe pilonii a două mari greşeli:

1. S-au luat în considerare PREA MULTE TESTĂRI (OMS nefiind la curent cu subtilitatea popularului ce-i prea mult e excesiv şi îngraşă….), ceea ce a distorsionat, evident, rezultatele reale. Nu a fost (auto)impus niciun prag de calitate, nefiltrându-se deloc testările analizate, după criterii de rigurozitate şi corectitudine metodologică.

2. Materia primă a testelor pe care s-a bazat studiul OMS a provenit, în cea mai mare parte, din China (deşi ar fi fost de preferat chiar să fie excluse, meritând, în beneficiul utilizatorilor înţepabili, să fi fost asumat şi înfruntat riscul atacurilor ce ar fi vizat discriminarea, incorectitudinea politică, bla, bla. Mai ales că se cunoştea deja faptul că studiile din China prezentau o mare hibă (pe lângă alte diferite suspiciuni): erau contaminate cu ceea ce statistica demonstrase a fi  publicarea polarizată pe rezultate pozitive. (Voi apela la ghilimele şi la o citare adecvată, pentru ca lucrurile să fie înţelese cat mai bine: „Gândiţi-vă la un cercetător chinez care efectuează o testare legată de acupunctură şi obţine un rezultat pozitiv. Pentru China, acupunctura este una dintre cele mai importante surse de prestigiu, aşa că cercetătorul publică rapid şi plin de mândrie rezultatele sale într-o revistă. Poate că este chiar promovat pentru lucrarea sa. Peste un an, efectuează o testare similară dar, de data aceasta, rezultatul este negativ, lucru ce reprezintă, evident, o dezamăgire. Esenţa problemei este că această a doua testare s-ar putea să nu fie publicată niciodată, dintr-o serie de motive posibile: poate că cercetătorului nu i se pare o prioritate, ori crede că nimeni nu ar fi interesat să citească despre un rezultat negativ, ori se convinge singur că această a doua testare trebuie să fi fost efectuată greşit, ori i se pare că ultimul rezultat i-ar supăra pe colegii săi. Oricare ar fi motivul, până la urmă cercetătorul a publicat doar rezultatele pozitive ale primei testări, în vreme ce rezultatele negative ale celei de-a doua zac îngropate într-un sertar. Aceasta e „publicarea polarizată pe rezultate pozitive.”Simon Singht, Edzard Ernst, Adevărul despre medicina alternativă, Humanitas, 2013)

  • Nu în ultimul rând, deşi comportamentul ştiinţific al OMS pare să fi fost, de-a lungul existenţei sale, liber de pată în ceea ce priveşte nepărtinirea în zona de medicină tradiţională, pare să fi manifestat sensibilitate, prudenţă şi aplecare în ceea ce priveşte corectitudinea politică, cu preţul deformării sau chiar a nerelevării adevărului. (Întâmplare sau ba, în comisia de expertiză a raportului în cauză nu a fost inclusă nici măcar una bucată critic de acupunctură, prudent şi decent la introducerea de ace în carapace.)
  • … Iar în final, din categoria „dulciuri alternative şi complementare”, respectiv bomboana de pe colivă, gustoasă precum un remediu homeopatic, raportul a fost coordonat de Zhu Fan-xie, susţinător fervent al acupuncturii, director onorific al Institutului de Medicină Integrată din Beijing. („Special thanks are due to Dr Zhu-Fan Xie, Honorary Director of the Institute of Integrated Medicines, First Hospital of Beijing Medical University, China, who drafted, revised and updated this report.” – OMS, 2003: Acupuncture: Review and analysis of reports on cotrolled clinical trials).

… Cam atât. Credem că-i suficient, deocamdată.

Mai 102017
 

Aşa suntem noi, buni şi drăguţi, vrem să fim de folos oamenilor.  Organelor lor, capetelor lor.

Afin

Aloe vera

Andrographis

Anghinare

Arborele de ceai

Armurariu/Ciulinul laptelui/Ciulinul Mariei

Black cohosh

Castan sălbatic

Echinacea

Floarea pasiunii

Gheara diavolului

Ghimbir

Gingko

Ginseng asiatic

Ginseng siberian

Hamei

Kava/Kava kava

Lavandă

Lamâioară/Cimbrul-adevărat/Lămâiţa

Luminiţa nopţii

Mahuang

Mentă

Merişor american

Muşeţel

Palmierul-f(i)erăstrău

Păducel

Salcie

Sâmburi de strugure

Spilcuţă

Sunătoare

Trifoi roşu

Urzică

Usturoi

Valeriană

Vâsc

 

Am studiat mult şi serios. Orice alt remediu vegetal care nu apare în tabelul de mai sus (şi pe care, cel mai probabil, tocmai îl înghiţiţi, după cel l-aţi plimbat de vreo zece ori pe sub limbă) prezintă o mare şi serioasă hibă: nu este legat de niciun studiu puternic sau de vreo dovadă ştiinţifică consolidată care să încurajeze, în scop preventiv sau curativ, de-a dreptul salvator, îngurgitarea lui necondiţionată.

Cu toate ca unele dintre ele sunt eficiente în anumite afecţiuni (cotarea lor a fost facută, pe baza studiilor clinice care au evidenţiat rezultatele, drept slabă, medie, bună), în marea majoritate a situaţiilor de afectare fizică sau psihică, medicamentele convenţionale circumscrise (testate în condiţii clinice adecvate) oferă satisfacţii fizice mai mari sau cel puţin egale stării de sănătate.

Cu o singura excepţie: în tratarea răcelii, hapurile sunt, în mare parte, apă de ploaie, pe când extractele de echinacea (mai ales în faza instalată a neplăcerii), ba.

 

… A venit toamna, da.

 

(… Nu, nu avem contract nici cu vreun cabinet medical înfloritor, nici cu vreun plafar falimentar şi răzbunător, ci doar cu o societate difuză, mai puţin cunoscută, de testare clinică adecvată, care s-a prins atât de ipoteza falsă a naturalului, cât şi de limitele tradiţionalului, o bază excelentă, de altfel, în a consolida marketingul.)

Mai 052017
 

Ceea ce observ cu mare acurateţe este că, de când mi-am definit şi mai clar opţiunile şi activităţile profesionale, toată lumea fuge de mine ca de dracu’, nu carecumva să ajungem să vorbim despre moarte şi facerea ei. Prietenii (inclusiv colaboratorii apropiaţi), cum aud de boli ameninţătoare de viaţă, de muribunzi, de moarte văzută prin mai multe perechi de ochi, auzită prin nări şi holbată ea însăşi prin ambele urechi, îşi scuipă în sânuri, spun „ptiu!, diavole rău şi pervers!” şi îşi amintesc, în ultimul moment (… ce clişeu ieftin ….) că au ceva extrem de important de făcut. (Genuflexiuni, maratoane, audienţe la Preşedinţie, acţiuni de caritate în Africa Centrală. Prima dată am zis că mi se pare, că o fi de la parfumul meu, că mi-am dat prea mult după ureche, spre spate. A doua oară că-i de la o viaţă a lor, plină de realitate. Acum ştiu sigur că e de la moarte.) (Drept urmare, pe linia unei dreptăţi existenţiale nepărtinitoare, ceea ce voi observa după ziua de astăzi vor fi alte nenumărate cioburi zornăitoare, cel mai probabil de la geamurile mele de la balcon.)

Nu prea ştiu cu ce să încep (ca să nu mă izbească vreunul chiar din start, drept în mirabila faţă.) Pentru unii „din păcate”, pentru mine din simplă fericire, nu m-am simţit absolut niciodată conectată la ceva superior sau exterior mie. Doar mintea şi corpul meu sunt ceea ce eu sunt, aşa cântau toate melodiile pe care le-am auzit, încă din copilărie. (Deşi unii dintre membrii familiei mele făceau vocalize aprige în biserică, ba, ca să le iasă bine tonalitatea stăteau chiar în genunchi şi pupau de zor icoane de lemn şi metal, cică s-ar produce un fel de melodo-electricitate, care se transmite cel mai bine prin coate …) Faptul că nu m-am simţit vegheată de cineva nu mi-a dat, absolut niciodată, vreun sentiment de nesiguranţă şi nici nu m-a anxietat pe şira spinării. Nu m-am simţit nici ocrotită, dar nici abandonată sau persecutată. (Abandonul şi persecuţia, în formele lor monstruos de obişnuite – vin, se nasc şi cresc mai ales pe linia religiei, a bunului Dumnezeu.) Nu am simţit că există un plan divin pentru mine. Vreun sfânt care să alerge după mine cu procesul verbal de semnat sau vreun înger care să mă fi luat în custodie. Nu am avut nevoie de el. (.. Şi dacă nici eu nu am trecut prin suficiente experienţe bulversante care să te poată aduce, măcar în stare de conştiinţă modificată, să te arunci, cu buzele toate, la picioarele unui salvator suprem …) Am ştiut – cumva organic -, că dacă cineva poate avea vreun efect asupra lumii, aceea aş putea fi eu, nu Dumnezeu. Să-mi fie cu iertare neobrăzarea, dar m-am simţit mai puternică decât el. Şi mult mai folositoare mie. Maimuţe încă nu treceau pe uliţă, să tresar în vreun fel, dar în planul unei inteligenţe de care abia în ultimii ani am început să mă ruşinez, simţeam, încă de la câţiva ani, că înţelegerea umană e îndeajuns de puternică ca să găsească, la un moment dat, un răspuns curat, dar încă plin de mister, un răspuns a-El.

Acum cred cu tărie că autoritarul creaţionism este antiteza totală a ştiinţei, un distorsionabil mecanism de practici false şi că, aşa cum punctează foarte bine Atkins (sau Dawkins?, sau Hitchens?… habar nu mai am, în ultimii ani am dormit cu toţi trei în braţe), nu poate realiza nimic, cu adevărat nimic, cu excepţia subminării unei înţelegeri autentice şi tenace.

Cred (… spun asta ca să dreg, oarecum, situaţia…), cred că reacţia viscerală pe care am simţit-o astăzi îşi are o nedetestabilă origine lingvistică, căreia îi sunt tributară, pentru că, înainte de toate şi chiar după ele, a fi ortodox înseamnă a fi, a te plasa, a rămâne în conformitate cu credinţa oficială, cu învăţătura bisericii. A fi psiholog înseamnă a fi exact contrariul. Ştiinţa, căreia psihologia îi datorează demnitatea şi chiar măreţia, înseamnă ieşirea din frică, din condiţionare culturală, de ce să n-o spun pe şleau, chiar din lenea mentală. Un psiholog adecvat la cap înţelege şi propagă faptul că mecanismele care îl ţin în viaţă pe Dumnezeu sunt explicabile prin ele însele sau prin altele, mult superioare, dar într-un plan cât se poate de uman, nu prin chiar El. Psihologul zilei prezente e un slujitor al aproapelui (de orice religie!) în cu totul alt mod.

De fapt, am ajuns unde trebuia.

Azi am aflat, cu cea mai autentică indignare de care sunt în stare, că există pe piaţa specializată a muncii un proaspăt furnizor de formare profesională, creditat ca la carte, în persoana (dumnezeiască, îmi închipui) a unei asociaţii de psihologi creştini-ortodocşi.

Să ne fie clar. Dreptul de asociere e liber, mă închin autentic în faţa acestuia. (Dacă îi trece vreunuia prin cap să constituie „Asociaţia psihologilor bătuţi în cap de o entitate răzbunătoare”, sau „Asociaţia psihologelor care plâng ca proastele când se uită la Hachi”, „Asociaţia psihologilor bărbaţi care cultivă flori carnivore”, accept necondiţionat, să mă sune imediat.)

Însă dreptul de educare, altfel decât în spiritul ştiinţei psihologiei şi numai al ei, ar trebui să fie, după iresponsabila mea părere, limitat. Gândit. Chibzuit. Judecat.

Creaţionismului, esenţialmente lipsit de onestitate pentru că potriveşte diverse tipuri de prejudecăţi unor tipare create doar prin afirmaţie exclusivă, nu i se poate acorda dreptul de a educa o psihologie (şi-aşa încă aservită) care are menirea de a examina nedumnezeiescul neîncetat, punând întrebări continue şi acceptând răspunsuri de orice fel.

Doar psihologii liberi sunt cei care pot avea efect cinstit asupra lumii, nicidecum Dumnezeu.

Mai 012017
 

„Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui în lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii.

Contacte cu ceea ce e adevărat, mai întâi natura, apoi arta celor care au înţeles şi arta mea, dacă sunt capabil de asta. Astfel, lumina şi apa şi beţia se află încă în faţa mea, şi buzele umede ale dorinţei.

Disperare zâmbitoare. Fără ieşire, dar exercitând necontenit o dominaţie pe care o simţi zadarnică. Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.”

Albert Camus, Carnete (mai 1935 – februarie 1942)