Apr 302017
 

Pe lângă farfurii cu mâncare şi fotografii preţioase, ne inundăm, pe feisbuc, cu linkuri ştiinţoase. Stima noastră de sine, virtuală şi nu prea, se erectează rapid şi neparadoxal atunci când, fie că trimitem, fie că primim, simţim că ne-am deşteptat epocal. Cu fiecare link către o cercetare de nouă-ştiinţă, bărbăţia noastră intelectuală se umple de mentalo-putinţă.

Aşa că vă rog, la ceas de seară şi de bună vedere, să vă suspendaţi măreţia din simţuri şi să comparaţi, cât de poate de plat, următoarele două enunţuri de cunoaştere din media noastră cea dragă, ambele cu o anume putere:

Link unu: „O cercetare ştiinţifică de ultimă oră, coordonată de Sorina Şovagău, a arătat că liberalii din România au tendinţa să se descurce mai bine la sexul în grup decât social-democraţii.”

Link doi: „O cercetare ştiinţifică de ultimă oră, coordonată de Sorina Şovagău  a arătat că social-democraţii din România sunt mai puţin potenţi decât liberalii.”

N-am niciun dubiu, sunt convinsă că sesizaţi diferenţa.

Aceeaşi cercetare în ambele cazuri. Comunicare diferită. Necazuri.

Primul enunţ conţine dovada. Ce a descoperit cercetarea. Esenţa.

Al doilea vă pune faţă în faţă doar cu interpretarea manipulativă a dovezilor (nu neapărat din rea-voinţă, posibil prostie, ignoranţă, lipsă acută de putinţă), realizată, mai artistic şi nu prea, de cineva. (Carele, domnia-sa, cel mai probabil că nu a prestat niciodată sexul în grup şi astfel, nevând deloc vreo treabă cu mulţimile şi cu mişcările lor ritmice, nici n-a votat vreodată.)

Refuz să cred că v-aţi putea mulţumi cu denaturarea într-un asemenea hal. Nu de alta, da’ s-ar putea ca astfel să ignoraţi, absolut nedrept şi esenţialmente eronat, pe vreun drag de social-democrat care, într-o subtilă şi restrânsă relaţie de unu la unu, să vă zdruncine ideologia erotică din temelii. Iar asta doar pentru că aţi sorbit un link de ştiinţă feisbucită ce bătea, cu interpretarea restrânsă, direct pe câmpii.

Eu una, valorizând adecvat atât ştiinţa, cât şi sexul lipsit de valenţă politică, n-aş permite în vecii vecilor aşa ceva.

Diavolul ştiinţei stă în detalii, spun, activ, cunoscătorii.

Şi orgasmul la fel. Spun eu.

Apr 112017
 

Trebuie să recunosc. (Io, partea feminină a soriciunii.) Nu mă dau în vânturi după medicinile alternative ramificate, cel mai probabil din cauza scurtcircuitării legăturii cu Dumnezeu şi a lipsei binecuvântărilor adecvate. (… Pe care, totuşi, în orice condiţii, absolutamente fără urmă de fior mistic, ci mai degrabă fistichistic, îl respect majulistic. – … Să nu v-aud că nu există aceste cuvinte în dex. Există în aceeaşi măsură în care se află, în viaţă şi activitate eternă, bunul şi dragul de El.)  Beau ceaiuri ca tot omu’, căci vreau să fiu divers hidratată, iau pilule la fel (atunci când sunt atacată), mă ung prin diverse locuri cu felurite chestii (mai ales când mă doare genunchiul sau noada – căci mă închin cam des la diferite trestii), dar, scuzaţi-mă, mai bine îmi bag degetu-n nas şi îl uit o vreme acolo decât să las pe cineva să-mi introducă niscaiva ace faimoase prin nişte chestii interioare chakroase pe care, fiind o mutantă, jur, nu le posed nici în cap, nici în alte zone fibroase. (Şi nici pe cel numitul qi vă rog să nu-l mai căutaţi pe la mine prin meridiane şi case, io deţin, cel mult, quiproquo-uri haioase.) Sub limbă ţin, da, câteodată, oareşce rotunjimi prin care vreau să protestez şi să ripostez, respectiv cuvinte neacademice şi plm-noase pe care mă străduiesc să le tot (homeo)diluez şi, uite-aşa, să evoluez.

Am ajuns să fiu convinsă că homeopatia e cel mai mare jaf la care suntem parte, că pericolele chiropracticii sunt enorme faţă de riscurile inerente unei abordări ortopedice mai mult sau mai puţin clasice, că acupunctura este doar un piculeţ mai mult decat un efect placebo pur, că fitoterapia e o realitate veche, domesticită nici pe jumătate (puţine cunoştinţe solide, mult cântec după ureche, posibile reacţii adverse cunoscut/necunoscute de-a dreptul periculoase).

Sintetizez pentru Dumneavoastră (care culegeţi pietre deja, sunt convinsă, şi-mi ţintiţi capul pe care-l vedeţi ferfeniţă), concluziile trecerii într-o serioasă şi consistentă revistă a studiilor efectuate, a examinării şi repotenţării testărilor clinice şi lucrărilor de cercetare deja efectuate de către echipe specializate în metaanalize şi detectare de condiţii de testare neadecvate, a detronării unor rezultate aparent pozitive şi inovatoare şi a plasării finale pe adevărata axă de raportare. (Le datorăm adevărul multora: lui Lind, Florence Nightingale, Hill şi Doll, dar mai ales celor care au ridicat testarea clinică – şi verificarea ei – la rangul de artă: Echipei Cohrane, cu ale sale bilanţuri sistematice şi sinteze critice, grupului de cercetări medicale de la Berna, condus de profesorul Martins, lui Aijing Shang şi metaanalizelor sale şi, deloc în ultimul rând, lui Simon Sight şi lui Edzard Ernst. Cei din urmă deţin, împreună, câteva doctorate, iar unul dintre ei este cercetător specialist în studierea medicinei complementare şi alternative şi nu doar atât: având sânge în instalaţie, deţine curajul de a analiza (din interior) medicina complementară din perspectiva medicinei bazate pe dovezi, fiind neînduplecat în faţa oricărei metode lipsite de fundament validat ştiinţific. Mi-am petrecut mult timp cu Simon şi cu Edzard în ultimele nopţi şi, graţie lor, cu cei pe care i-au invocat şi pe care s-au sprijinit în realizarea Trick or Treatment? Alternative Medicine on Trial (tradusă şi la noi, la Humanitas, în 2013: Adevărul despre medicina alternativă.)

Iacătă nişte concluzii produse de  mecanismele testărilor clinice, veşti bune pentru cei care sunt în stare să nu înghită orice:

Acupunctura (chiar dacă e recunoscută pe plan mondial şi, inclusiv la noi în ţară, se decontează prin sistemul asigurărilor de sănătate, chiar dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii a întocmit două mari rapoarte, în 1979 şi mai apoi în 2003, prin care a validat beneficii diverse ale acupuncturii, făcându-se de mare râs în ceea ce priveste metodologia aplicată, rapoartele fiind, din cauza pragului de calitate stabilit şi atins, de-a dreptul eronate, iar efectul lor în plan practic, iresponsabil, chiar dacă, chiar dacă… au existat şi există pe lumea asta oameni de ştiinţă care compensează, prin munca lor, eşecul OMS):

  1. Nu există nicio dovadă ştiinţifică despre existenţa lui qi sau a meridianelor (există doar o filosofie tradiţională, moştenită şi bine împachetată). (… şi care, pentru mine, nu este suficientă pentru a mă lăsa înţepată.)
  2. Enormul număr al testărilor clinice în cazul diferitelor afecţiuni este străbătut, în majoritate covârşitoare, de fiorul metafizic de-a dreptul material al efectuării neglijente şi defectuoase, başca fără existenţa unui grup de control placebo adecvat. Drept urmare, pe majoritatea testărilor ce prezintă rezultate pozitive în ceea ce priveşte eficacitatea acupuncturii nu se poate pune nicio bază decentă.
  3. Bilanţurile sistematice ale cercetătorilor specializaţi care au trecut prin sită deasă lucrările de cercetare realizate cum trebuie, aşadar prezentând calitate, au arătat că, într-o gamă largă de afecţiuni, acupunctura nu dă rezultate, cu excepţia unui excelent efect placebo (îmi va plăcea acest lucru, nu-i aşa?). În afară de tratarea stării de greaţă şi a unor tipuri de durere, acupunctura e doar o înţepătură într-un balon de săpun.
  4. … Şi totuşi, deşi există testări de foartă bună calitate care validează folosirea acelor în cazul stării de greaţă sau al durerii, există testări de aceeaşi calitate care o infimă. Pe scurt, dovezile, nefiind nici convingătoare, nici consecvente, sunt, nu-i aşa?, periferice. (Care nu rezonează nicicum cu apărarea responsabilă a stării mele de sănătate.)

Ceea ce este însă foarte adevărat şi este bine de subliniat, e faptul că nu pare a fi posibilă vreodată (… sau, mă rog, prea curând…) efectuarea unei testări ireproşabile a acupuncturii, neputându-se aplica eficient  testarea dublu legată la ochi (opacitatea la realitate sau placebo atât a pacientului, cât şi a terapeutului):  terapeutul va fi întotdeauna în posesia mentală şi corporală a şpilului acului.

… Ups, să-nchei articolul, nu alta. Uitasem de:

  1. Acupunctura falsă (inserare superficială a acelor, plasarea lor în alte puncte faţă de cele clasic-obligatorii, ace-telescopice care par doar să străpungă pielea, dar care se retrag, de fapt, în partea superioară…) este la fel de eficientă ca acupunctura reală.

… Of.  Cam atât pentru astăzi, acupunctura asta mă-nţeapă deja în lobul frontal, dându-mi o stare de neplăcere dureroasă, de altfel tratatibilă. Mă duc să ronţăi nişte zahăr, sau să sug, erotic, nişte Oscillococcinum, tot un drac. În următorul episod, concluzii despre homeopatie. Cu drag.

 

 

Apr 112017
 

Nu-i niciun secret, de ceva vreme merg la sală, făcănd deja parte, cu mare bucurie, din ECHIPA LUI DANIEL.

Dacă vreţi să-l descoperiţi pe Daniel Oprea, o veţi face, e la un click distanţă pe net.

Însă dacă vreţi să mergeţi mai departe şi să aflaţi cum se simte o fată bătrână la fitness, făcând tracţiuni, cardio cât cuprinde şi tot felul de exerciţii inumane (… mă rog, eu am greşit, pentru că atunci cand Daniel m-a întrebat ce „ţel sportiv” am, am răspuns, cu candoarea care mă caracterizează: … „să pot să fac sex acrobatic cu George Clooney.”  Să nu repetaţi greşeala mea, vă rog. Spuneţi-i doar că vreţi să fiţi şi să rămaneţi sănătoşi.)… aşadar, dacă vreţi să aflaţi cum se simte o fată bătrană la fitness, vă las să citiţi un mesaj de pe site, scris, desigur, de un băiat:

Cred ca tendinta noastra de a fi cat mai profesionisti, ne face sa fim prea sobri si prea rationali si sa marim astfel distanta dintre oameni. Ca sa-i apropiem avem nevoie de argumente emotionale. Cred ca aici greseste si Daniel aducand tot felul de argumente rationale, cand tocmai el se pricepe atat de bine sa aduca oamenii la un loc. Eu MA SIMT BINE in echipa lui Daniel, si cred ca e cel mai important argument care ma face sa vin la sala. Ce vreau sa spun cu asta, mai ales cu “ECHIPA”:

Cand am intrat pentru prima oara in sala m-a intampinat aceasi atmosfera imbietoare ca pe oricine altcineva: o gramada de fiare pe care nici nu prea stiam de unde sa le apuc. “Antrenoru’ salii” daca-l rugam sa-mi spuna cu ce sa incep, imi dadea impresia ca-l cam deranjez, iar musculosii ailalti de pe acolo tot faceau pe interesantii, se uitau la mine de parca ii incurcam. Aveam nevoie de ajutor! Din cate auzisem eu, un antrenor personal ti-ar fi cerut cateva sute bune de euro. Ar fi si normal: Omu’ mare campion, antreneaza nu stiu ce vedete, fireste ca are aere daca sta dupa tine sa-ti numere de cate ori ridici tu o gantera, chiar si pe bani.
Asadar, chiar si cu timp si bani, mediul asta parca nu te incanta sa perseverezi, oricata motivare si daruire ai avea.

Care e diferenta cu Daniel? Pai nu e Daniel, ci suntem noi, ECHIPA! Intre 4juma si 9juma venim si plecam cam 30 de omuletzi mereu veseli, glumetzi si nazdravani, si baieti si fete, de la 15 pana la 50 de ani, de la 1.50 la 2m, de la 45 la 100kg. Astia suntem noi, echipa lui Daniel. Daniel ne grupeaza el cum stie mai bine si fiecare grupa are grija de ai ei dar si de ceilalti si daca au si daca n-au nevoie. Dan are grija de toti. Nu o sa te simti strain intr-o sala plina de posomorati ca in alte parti. Aici faci parte din echipa. In prima saptamana o sa primesti o porecla simpatica si o sa afli ca ai mult de munca. O sa afli ca n-o sa fie deloc usor, dar suntem aici sa te ajutam. O sa afli cine-i sefu :p O sa afli ca daca vrei, poti, si o sa afli ca poti mai mult decat crezi.
Nu o sa arati mai bine pt kg castigate sau pt kg pierdute nici pt muschii tonifiati. O sa arati mai bine pt ca (,) cu noi te antrenezi sa zambesti. Asadar noi nu te asteptam la sala, te asteptam in ECHIPA.”

Ce vreau eu să transmit este că am (re)descoperit un lucru de o importanţă capitală: fericirea reală se măsoară în gradele de febră musculară.

40 +

 Comentariile sunt închise pentru 40 +
Apr 062017
 

… sigur, parte din rostul articolului anterior este acela de a face loc unor veşti bune.

Onor nouă, tinerelor băbăciuni care nu se sperie de progres, transformare şi devenire şi care spun, fără reţineri contrafăcute, lucrurilor pe nume. (Şi care exagerează, desigur, căci Sorin mai are, ohooo, vreo douăzeci de ani până la andropauză – … pe care, fie vorba-ntre noi, o suspectez de construct socio-medical artificial -, cât despre mine, ei bine, n-am de gând să cedez menopauzei decât atunci când celebrul congres mondial se va desfăşura aici, pe meleaguri gorjene, neapărat la hotel de opt stele.)

În plus, suntem destul de ocupaţi, generaţia noastră, pentru că ne aflăm, dragii noştri tineri însoţitori, în plin proces de constituire a unui tipar adaptativ superior. Vi-l oferim spre încercare şi updatare, fiind, de felul nostru, sexy şi generoşi. Ştiţi cu toţii deja că, în viziunea tradiţională, modelul tricotat şi predictibil al ontogenezei (două pe faţă, două pe dos) prezintă stimabila şi celebra curbă gaussiană (neieşită din modă, dar nici purtată oricum, neasortată), panta ascendentă fiind reprezentată, desigur, de vârsta adultă. Doar că noile trenduri sistemice contrazic această reprezentare, ridicând la fileul existenţial nonliniaritatea structurală, în care orice moment de dezvoltare funcţională reprezintă o întâlnire, unică şi irepetabilă, a ceea ce suntem, a ceea ce am fost şi am făcut deja (noi pentru noi sau împotriva noastră), a abilităţilor proprii exersate în jocul serios dus cu viaţa şi a prezenţei celorlalţi pe traseul individual. Dacă ne-am exprima savant, ca la şcoală, am putea spune că ne aflăm în plin proces de înlocuire a ideii de dezvoltare umană ca o complexă organizare rezultată prin însumare cantitativă, cu aceea a unei coerenţe dezvoltative, în al cărei cadru funcţionalităţile vârstelor au din ce în ce mai multe de-a face cu ideea unei calităţi construite şi asumate şi a unei deveniri individual-asistate, subsumate practicii unei gîndiri critice avansate. (… Phuaaaiii….  Şcoala întortocheată face rău la cap şi ficat, pentru unii poate chiar la prostată. Mai simplu, lucrurile stau cam aşa: nu o biată şi ieftină murătură, ci o preţioasă trufanda de cultură matură.)

Nu-i de ici, de colo, să afli, pe pielea ta, că modificările biologice ale trecerii anilor se pot transforma, din lovituri (sau chiar ravagii) destul de puternice în schimbări decente, din ce în ce mai discrete. Am apreciat în mod deosebit (şi, desigur, am întinerit, de bucurie, cu cel puţin zece ani) că, pe tot parcursul documentării mele trecute despre omul în vârstă de peste 40 de ani, toate cărţile proaspete despre dezvoltarea umană, de la noi sau de aiurea, îşi încep prezentările sub motto-ul, mai mult sau mai puţin deghizat, „foloseşte sau pierzi”. Pare că ar fi, nu-i aşa?, o bucăţică neşlefuită de înţelepciune populară, ei bine, toate cercetările ştiinţifice din domeniu o validează constant şi o ridică la scară de intervenţie necesară. Chiar dacă există (şi se manifestă) modificări fiziologice ca rezultat direct al îmbătrânirii biologice şi al alcătuirii genetice, ceea ce s-a petrecut în tinereţe, prin comportament şi stil de viaţă (începând şi terminându-se în gândire) a influenţat, cu siguranţă, momentul producerii şi dimensiunea schimbărilor fizice de acum (oricare prezent ar fi el, pentru oricine). În cel mai similar mod, cercetările urmăresc şi validează un raţionament identic, cu ancorare solidă în viitor: stilul de viaţă şi obiceiurile anilor de mijloc influenţează fundamental ceea ce se va întâmpla în cei următori. Dacă rămânem într-o exemplificare cât se poate de simplă, atunci da, lucrurile stau cam aşa: mai ales în plan fizic, cu cât oamenii fac mai multe (mişcare, stil de viaţă sănătos, sex luminos şi bucuros, antrenament mental răcoritor, endorfino-roditor), cu atât mai multe vor putea să facă în viitor. Beneficiile unei rezistenţe şi rezilienţe mai bune după 60 de ani vor aparţine mai ales (sau chiar exclusiv) celor care aleg să devină şi să rămână activi cât mai de timpuriu.

Cât despre dezvoltarea cognitivă, la întrebarea dacă funcţionarea intelectuală intră în declin încă din anii maturităţii (întrebare care va rămâne în efervescenţă multă vreme de-acum înainte), unele studii susţin această tristă idee, altele ba, afirmând că, din contră, inteligenţa se stabilizează sau chiar „creşte” odată cu vârsta. (Nu e loc acum de alte detalieri, de felul lor importante. Căci a creşte nu-i chiar sinonim cu se rafinează. Şi nici ancorare cu stabilizare.) Aş nuanţa însă ultima idee, pentru a ne reprezenta adecvat ideea de durabilitate cognitivă: întotdeauna vor fi reliefate şi pierderi, cu siguranţă, dar ele sunt, pot fi şi vor fi (supra)compensate de numeroasele câştiguri, derivate sau adiacente. (… Finanţate de cine? Nu cumva de bogatul paragraf de mai sus?) Concluzia comună, de un bun simţ acronic (mutată din intuitiv în ştiinţificul dovedibil şi tonic), întreţinută şi totuşi independentă de aspectele particulare ale funcţionării cognitive, este aceea că orice capacitate intelectuală neantrenată scade la orice vârstă, fără ca adulţii aflaţi în deplina lor înflorire să facă excepţie. Exerciţiul contează enorm. Diferenţele sunt clare şi apar la modul următor: dintre cei doi cititori care citesc articolul acum, unul, cel sedentar şi leneş, interesat doar de lucru manual individual şi de hot-dogul banal s-ar putea s-o mierlească, cognitiv şi corporal, mult prea devreme, pe când celălalt are toate drepturile derivate din şanse ca să manifeste o plasticitate fizico-neuronală de invidiat, doar pentru c-a citit mult sex, eventual în limba chineză, şi a practicat, neapărat protejat, câte-o carte pe zi (exclus Movieplex), pe un pat de salată.

… Pardon. Invers.

Începe.

… Ce vă spuneam?!

 

Dragul meu 14694,

 Comentariile sunt închise pentru Dragul meu 14694,
Apr 022017
 

… Acu’ tu dormi, normal, ce naiba să cauţi pe internet la ore din astea meschine?! Că şi eu aş fi fost cufundată adânc în intelectuale vise divine dacă nu m-ar fi fixat, pe miez de noapte festiv şi destul de sprinţar, calendarul canicular de gustar.

Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine. (… Vezi că încep cu un dar? Cum am făcut eu, minunata de mine, o excepţie colosală şi nu m-am mai culcat cu găinile şi scriu articolul azi, adică ieri, pentru ca tu să îl găseşti în căsuţa de mail dis de dimineaţă, mâine, adică azi….)

M-am gândit şi m-am tot răzgândit. Io, paişpemiiul meu drag, îţi spun la mulţi ani, cum e obiceiul ăsta larg, planetar, dar, fiind prietena ta de sub tine, îţi clopoţesc şi semnalul murdar: vezi că n-au mai rămas foarte mulţi şi sunt cam plini de belele. (… Zici ce vrei, da’ mie încă 60 mi se pare puţin. Foarte puţin.) Ziceam de belele. Prima dintre ele sunt eu. În plus, o să faci burtă, o să ţi se albească părul (fără zone de excepţie), o să ţi se zbârcească pielea, fesele o să ţi se fleşcăiască, numărul de raporturi sexuale o să se cam pipernicească bla, bla… Pe cuvânt. Sunt mare specialistă, doar ştii, în vietăţile de peste 40 de ani.  (… Bineee. … Dacă insişti… De andropauză ai auzit? … Da, da, e aia care blochează marfarul pe şine. Pregăteşte-te, tată, că vine.)

… Te-aş ţine departe de asta, de mizerabila realitate, dar nu pot, zău că nu pot, îţi datorez ce m-ai învăţat: sinceritate. Ştiu, o să-ţi fie greu să auzi, dar o să mă suni în curând şi-o să mă întrebi, disperat: „Soro, cum naiba îi zice lu’ saitu’ ăla de l-am creat? Pliroforie cuminte punct ro? … Şi, mama ei de inspiraţiune, l-am şi parolat? Am făcut o asemenea impardonabilă acţiune naivă şi demodată? ” …  Pentru că ştii, dragul meu, care-i vestea cea bună? N-o să uiţi numărul meu niciodată.

În rest, coborând discuţia într-o zonă mai analitică, sinceră să fiu, cu mine Dunbar n-a fost mult prea explicit, aşa cum ar fi fost necesar, aşa că n-am prea înţeles cum e cu numărul acela desăvârşit de prieteni, numărul ideal. (Platon a stabilit că 5300 de oameni reprezintă dimensiunea perfectă a unei democraţii. Plăcându-mi tipul, îl creditez maximal. Pe Dunbar îl suspectez de interes cardinal.) Dar câteodată simt, lăsând gândirea critică să se odihnească un pic, că unul singur ajunge. (Chiar dacă Lewis n-ar accepta nicio scuză şi m-ar contrazice flagrant, aruncându-mi-l în faţă pe Lamb. Dacă am rămâne pe planetă doar noi, noi doi, cei mai buni prieteni de pe pământ, am muri imediat. Ar muri adevărul din noi. Am sufoca realitatea. Pentru că, dragul meu prieten, eu singură nu voi putea fi niciodată îndeajuns de profundă ca să te pot releva pe deplin. Am nevoie şi de alţi ochi, şi de alte lumini, ca să-ţi văd şi să-ţi luminez tot profilul, toată statura, toată fibra, toată structura. În fiecare dintre prieteni mai există ceva, câteodată chiar esenţialul, care poate fi developat doar de un alt prieten. De un al treilea. De un al patrulea. De un. Dacă nu te văd prin alţii, nu mă pot vedea nici pe mine în tine. Ai fi o oglindă prea mică. Şi-ar fi mare păcat, sunt atât de frumuşică… Îţi doresc prieteni cu lumină în ochi, dragul meu 14694. Şi, cât de mult s-o putea, veşnicie. (… Şi să câştigi la 6 din 49 pentru că altfel, nu ştiu, zău, dacă în ţara asta poţi trăi din psihologie.)

Pentru ce să-ţi mulţumesc mai întâi? Pentru că nu îmi ceri nimic, niciodată? Iar atunci când o fac eu, eşti acolo mereu? Pentru că îţi pot spune orice? Pentru că înţelegi întotdeauna, înaintea mea, ce mi se întâmplă? Pentru că, după ce am terminat de etalat, victorioasă, inventarul defectelor mele, mi-ai spus, cu o interminabilă căldură: „…. Nţţ, domnişoară. Mai ai.”

Eşti cel mai generos om al existenţei mele noi, 14694.

La mulţi ani.

Cu drag,

14693

 

(… Hai, lasă, nu plânge… Ţi-am pregătit şi-un cadou, ce credeai?! La anu’ te iau cu mine în Mexic, la Cancún, la Congresul Mondial de Menopauză. … Dacă-ţi spun şi între ce date se desfăşoară, eşti răzbunat pentru o eternitate întreagă… Avem bilete in primul rând. … Mamă, ce-o să ne mai distrăm! Îţi promit.)