Adrian Bucur

 Comentariile sunt închise pentru Adrian Bucur
Mar 302017
 

Bine v-am regăsit. Mă bucur că vă revăd. Mă bucur că încep să vă bucur cu Bucur. (Căci, pentru cine are urechi să asculte, asta chiar s-ar putea să se întâmple.) Azi dimineaţă, după ce mi-am închis, delicat, gura, l-am întrebat pe dentistul meu, deloc din complezenţă, când pleacă, şi el, în binemeritatul şi mult aşteptatul concediu. Nu de alta, dar fiind unul dintre puţinii doctori stomatologi care îţi mai tratează un dinte chiar şi câte patru luni (de două ori pe săptămână), numai pentru ca tu, ăla de n-ai avut grijă de el, să îţi păstrezi osul în gură, eram interesată să ştiu când îmi pot lua eu … (… Atenţie. Trei luni, de două ori pe săptămână, înseamnă 24 de vizite/tratamente la cabinet şi, ca preţ, undeva la 100 de ron obturaţia, incluzând aici şi anestezia iniţială. Sigur, mai suplimentăm şi cu valoarea adăugată: o amabilitate deosebită, un bun simţ de o rară existenţă lumească şi un profesionalism evident. Şi, în final, dintele tău, nu o gaură sau o coroană, rezolvabile din două mişcări şi din sume imense.)

Îl cheamă Adrian Bucur, e cam de vârsta mea (deci nu matusalemică) şi are cabinetul în Militari, undeva pe la Lujerului. În gând, pup şi-acum, fără nicio reţinere septică, picioarele celui care mi l-a recomandat.

Să revenim la concediu, făcând legătura cu precizarea că, absolut tot timpul, sala de aşteptare a cabinetului e plină.

Îl întreb. Iar domnul doctor îmi răspunde, zâmbind: „… Păi, nu plec. Mă simt foarte bine în cabinet. Nu simt altă nevoie. În plus, însăşi ideea de concediu mă oboseşte, d-apoi un concediu pe bune! … Aşa am hotărat să trăiesc. Să fac ce simt, ce vreau şi ce-mi place, nu să bifez ceva pe lista vreunui an sau a unei vieţi, doar pentru că i-a venit ndul, pentru că ceilalţi fac asta sau pentru că aşa trebuie.”

Eu îmi scot pălăria. (Căci în faţa lui, cu gura căscată rămân, de ceva vreme, constant.)

Asta înseamnă că a ales să trăiască o meserie, care, pentru el, are sens.

Iar sensul nu poate obosi niciodată.

Ce veste mai bună de-atât? Există, oricând, opţiunea de a trăi meserii.

Să-ţi iei liber de la concediu pentru că munca te reconfortează mai mult. Nu vi se pare că asta e adevărata libertate şi că la ea se ajunge numai prin mintea critică a unei poziţionări?