Chilotofagia salvează ortografia

 Comentariile sunt închise pentru Chilotofagia salvează ortografia
Iul 092013
 

Nouă, părţii feminine din asociere, tocmai ni s-a stricat, în timp ce gâlgâia duios, maşina de spălat. După ce am plâns cu lacrimi pline de detergent, uitându-ne cum nu se mai opreşte din rotit butonul de oprit şi ne-am întrebat, savant,  cu ce mărime de ciocan să lovim panoul frontal ca să scoatem, totuşi, hainele de acolo, am procedat la alinierea serioasă în faţa ecranului de laptop, să ne lămurim de pe internet în ce belea nespălată şi necentrifugată am reuşit să intrăm.

Ei bine, oameni buni şi curaţi, nu mai luaţi, vă rugăm, diverse antidepresive de înălbire la psihic. Mai bine stricaţi-vă rapid maşina de purificat bumbacul cel rafinat şi intraţi pe forumurile de clătit rufele în public, vă garantăm cel puţin o balsamare pufoasă pe creierul suficient de biochimic şi de rebel încât să nu se prindă apretul de el.

Nu ne putem abţine în a vă ţine departe de următorul dialog educativ, comic şi plin de speranţă. Speranţa că nu suntem pierduţi într-o lume în care cratima să permită să fie spălată de linia din fund a chiloţilor tanga şi nici ortografia să fie călcată.

Vă mulţumesc pentru înţelegere a dat un ton genial:

am o masina de spalat rufe indesit si am urmatoarea problema cind bag rufe in ea totu merge perfect dar dupa ce scot rufele lipesc in deosebi ciorapi sau alte rufe care sunt mai mici,batiste si altele care sunt mai mici,si patesc fregvent acelasi lucru si de fie care data trebue sa o desfac si sa scot furtunul dintre cuva si pompa de evacuare deoarece acolo duce rufele mici si de mute ori din acesta cauza nici nu isi face programul pina la capat sau nu evacuaza apa si acesta problema a aparut dupa 1 an dupa ce am luato si acum are 3 ani vechime dar in tot acest timp am incercat sa verific diferite piese ,garnitura,daca are joc in rurmenti,si am tot incercat toate posiblitatile dar pina acum facea numai citeodata dar acum a inceput sa fac tot mai des si acum baga si chier ciloti si diferite prosoape mici de masa,am verifcat din nou sa vad daca nu cumva are ceva defect dar nu gasesc nici o problema sau nu imi dau eu seama ce ar putea fi si mam gindit sa va scriu si aci pe forum sa va cer parerea deorece ma dispera.

va multumesc pentru intelegere

Un domn (mare domn) i-a răspuns imediat:

Excepţional.
Lipesc = lipsesc
rurmenti = rulmenţi
fregvent = frecvent
cind = când
fie care = fiecare
luato = luat-o
posiblitatile = posibilităţile
fac = facă
chier = chiar
ciloti = chiloţi (nu, nu ăia care chilotează avioanele)
mam = m-am
deorece = deoarece

Acestea „ziind fise”, îţi mulţumim că ai postat, şi te rugăm:
1. Să scrii mai îngrijit.
2. Să foloseşti semnele de punctuaţie.
3. Să înveţi diferenţa dintre un forum IT şi unul de electrocasnice mari

Cât despre maşină, îi lipseşte un filtru, dar cum eu sunt clei la maşini de spălat, îţi pot spune atât: du-o în service. :mrgreen:

Vă mulţumim pentru înţelegere a continuat:

uite ca am facut modificarile la text din cauza ca am vazut ca te deranjeaza,dar eu nu am postat pe acest forum doar ca sa primesc observatii privind greselile de ortografie,am postat ca sa primesc raspuns la defectul care ma intereseaza si nu stiu daca adminul acestui forum permite sa facem posturi numai de dragul de a posta si nu pentru a da raspuns exact la ceea ce se cere,oricum daca deranjeza greselile care le fac sa mi se spuna ca nu mai postezi si ma retrag,

va multumesc pentru intelegere

Adminul, ca orice admin responsabil, a scos imediat capul din bază:

Da, permite și da, acest forum are niște pretenții înalte privind capacitatea indivizilor de a se exprima în scris. Recomand cu mare căldură să înțelegi că e oricum spre binele tău să te exprimi corect, și să nu-ți mai bați joc de ochii noștri exprimându-te cu picioarele. Iar după aceea mai vorbim și despre mașini de spălat chilotofage. 😎

Tuşa final-genială e dată, cel mai probabil, de un psiholog orientat atât pe problema centrală, cât şi pe simptomul rebel, care şi-a verificat, minuţios, înainte de a se apuca de postare, dacă are toată lenjeria pe el:

Pe termen scurt: bagă chestiile alea predispuse la călătorii într-o faţă de pernă. Pe termen lung, rezolvă cu filtrul ăla că nu cred că-i normal fără.

PS: Şi nu mai râdeţi de om cu şosetele lui că e sinistru cînd se întâmplă. Am crezut odată că înnebunesc căutând o pereche peste tot. Când mă pregăteam să desfac scurgerea le-am găsit. Pe frigider. Uscate, că altfel mă aruncam pe geam.  😉

Sexul, bată-l vina şi ruşinea!

 Comentariile sunt închise pentru Sexul, bată-l vina şi ruşinea!
Iul 072013
 

E foarte posibil ca, inspiraţi de aniversarea  de astăzi, Ziua Sărutului şi a Pupăturii (să facem distincţia cum se cuvine şi să le dăm sărbătoriţilor ce merită fiecare), parte feminină dintre Dumneavoastră să fi experimentat deja câteva orgasme de-a dreptul jubiliare, după care să fi fost întrebate: „Draga mea, ai fost absolut reavănă şi senzaţională, însă spune-mi, te rog, căci penisul meu înfierbântat nu a detectat adecvat, ai avut orgasm clitoridian sau vaginal?” Dumneavoastră, Doamnelor, vă veţi uita la dumnealui printre gene şi dinţi, în ce ordine veţi dori, şi veţi glăsui, pe o tonalitate cât se poate de joasă: „… Dacă cocoşelul tău din cap nu se duce cât mai degrabă la şcoală, altădată nu mai pupi nicio scofală pentru mecanismul tău de tip hidraulic, să ştii.” Explicaţi-i domnului, vă rog, că deşi Freud a indus multor femei, timp de multă vreme, o stare de inferioritate problematică pentru că aveau „doar orgasm clitoridian”, ele aveau, de fapt, tot ce trebuia, adică acel unic tip de orgasm, în care toţi nervii interconectaţi şi vasele de sânge aferente ţesuturilor din zona vaginală (intrare în vagin, uretră şi zona terminală), se unesc, glorios şi, de ce nu, zgomotos, în vârful clitorisului, tot acest tot fiind responsabil pentru starea de excitaţie feminină şi evadarea, feerică şi epopeică, în orgasm. (Noi, fiind mai muncitori şi mai responsabili de felul nostru, am fost iniţial tentaţi să folosim termenul de implicare în orgasm, dar o lăsăm aşa, deocamdată.)

Însă, dragele noastre doamne, nu vă prea umflaţi în pene cu prea ştiinţa Dumneavoastră orgasmică. Nu încă. Avem nişte veşti de seară excelente, depinde doar de Dumneavoastră să le procesaţi adecvat. Să vedeţi aici experiment relevant pentru felul nostru de-a fi (dar nu şi de a rămâne în el, ci, pur şi simplu, de a ne revedea, repoziţiona şi trăi).

Avem de-a face cu bărbaţi şi femei, heterosexuali şi homosexuali şi cu nişte pletismografe dezinfectate, puse pe măsurat fluxul sangvin către organele lor sexuale (iniţial, cam derutate). Tuturor li s-au trecut pe sub nas diverse filmuleţe erotice de suficientă detaliere şi complexitate, în combinaţii îndrăzneţe şi arzătoare, femei cu bărbaţi, femei cu femei, bărbaţi cu bărbaţi, masturbări solo de mare intensitate, bărbaţi şi femei dezbrăcate, plimbăndu-se sau făcând sport pe plajă. În plus, doar pentru variaţie, şi o pereche de bonobo aflată în plină joncţiune sexuală. (… Cum „cine-s bonobo”? Pan paniscus.) Şi mai avem în decor şi nişte tastaturi deloc secretoase, pe care domniile lor toate s-au angajat să declare ce nivel de excitaţie au simţit la prezentarea fiecărei imagini obraznice.

Rezultate B: previzibilitatea bărbaţilor a fost de-a dreptul înspăimântătoare.

Heterosexualii au reacţionat prin fluxul sangvin genital la orice femeie goală care nici măcar n-a trebui să clipească, atât de pregătiţi erau de acţiune erotică lumească şi nici că le-a păsat în vreun fel de nâzbătiile trupeşti ale vreunui alt bărbat arătat. Homosexualii la fel, doar că pe dos, pe invers, mă rog, înţelegeţi ideea.

Rezultate F: zvâcnirea feminină  a fost de-a dreptul impresionantă.

La orice s-ar fi uitat doamnele, fluxul sangvin genital s-a accentuat imediat, nu contau poziţiile, penetrările, postările, genurile, orificiile, că e om sau bonobo.

Rezultate B1: toţi bărbaţii şi-au acordat tastatura cu excitaţia experimentată. Când s-au excitat, au declarat.

Rezultate F1: cele mai multe femei, deşi  toate au pus serios la treabă pletismograful, au declarat că nu, nici vorbă, nu sunt deloc excitate.

… Noapte bună şi multe vise erotice, puricii să vi le înregistreze aşa, pe tăcute şi nemărturisite.

(… Care-i vestea cea excelentă pe care o promiteam? Cum care?… Of, Doamne… În sfârşit, bărbaţii au dovedit că pot gândi cu ambele capete simultan şi armonios, cătă vreme amândouă au în faţă aceeaşi problemă stringentă de rezolvat, de preferat cu un bust generos.)

Chivers, Seto, Blanchard, Gender and sexual orientation differences in sexual response to the sexual activities versus the gender of actors in sexual films, 2007, Journal of Personality and Social Psychology, 93

Ryan, Jetha, Sexul – o istorie timpurie, Litera, 2012

Brizendine, Creierul femeii, Meteor Press, 2008

***

 Comentariile sunt închise pentru ***
Iul 072013
 

Tocmai am aflat, de pe Facebook, că astăzi e Ziua Sărutului.  (Naţională, internaţională, cosmică, nici nu contează.) Sărutaţi-vă şi mai din plin, dacă asta este cerinţa aniversară.

Însă vă rugăm să acceptaţi, pe un plin de respirare, ca recunoştinţa tactilă să se ramifice:

„N-am văzut niciodată un sărut mai perfect

Ca al actorilor în actul trei,

Când încep sentimentele să se clarifice.”

Marin Sorescu

Într-o zi ţi-am dăruit o portocală, dar am fiert-o ca s-o mesteci mai bine şi ca să-ţi aminteşti, cu dragoste, de mine

 Comentariile sunt închise pentru Într-o zi ţi-am dăruit o portocală, dar am fiert-o ca s-o mesteci mai bine şi ca să-ţi aminteşti, cu dragoste, de mine
Iul 072013
 

Of. Că dacă am fi avut o dispoziţie mai voioasă, ne-am fi ocupat de nenea acela care, nefiind la curent că în România se desfăşoară, cu succes fulminant, lăsatul de fumat organizat şi mersul ordonat înspre fericire, şi-a consumat toţi banii de avion ca să ajungă să posede un cap introdus într-o cuşcă de sârmă care să-l apere de sexapiloasa ţigară ce-i atenta, nu lipsit de oarecare tandreţe, zona orală. (O centură de castitate cranio-bucală, ce altceva?) Pe de-o parte, fiind deja recunoscuţi pentru creativitatea noastră extraordinară, ne simţim de-a dreptul  jigniţi că nu a apelat la noi pentru metode net superioare de intromis capul în ceva pentru a scăpa de altceva, pe de altă parte, ne vine să-l pupăm pe obraji da’, iacătă, nu mai avem pe unde, pentru că ne-a reapropiat de promisele articole legate de fum, fumat, fumăreţi şi fumigene, toate legate de ideea testelor şi experimentelor extra-indigene. (La vremea când am ameninţat omenirea cu ele, nişte apropiaţi de-ai noştri ori se lăsau de fumat, ori tocmai se apucau, aşa că nu ni s-a părut deloc potrivit să punem povară intelectuală pe nevoia lor declarat esenţială.)

S-ar putea să nu vedeţi nicio legătură interesantă între scorbut şi ţigară, ca să nu mai pomenim de vreo intersectare cognitivă cu prezenţa, absolut remarcabilă, a lui Florence Nightingale. Şi nici să nu-i întrezăriţi în peisaj, preconizaţi exemplar, pe remarcabilii  Hill şi Doll (unul dintre ei fumător). Ba mai mult, fie-ne cu iertare, unii dintre Dumneavoastră s-ar putea să nu ştiţi nici măcăr ce-i scorbutul, iar asta doar din cauza frăgezimii aniversare, nu a vreunei breşe culturale. Şi nici de Florence să nu fi auzit, căci tipesa nu se dădea rotundă pe ecrane prea plate, ea era doar „femeia cu lampa” ce bântuia, pe vremuri, prin spitalele pline de moarte. Însă pe James Lind, n-avem nicio îndoială, îl cunoaşteti deja, publicul de aici fiind, în mare parte, în primul rând al altora.

James Lind – să ne propunem să reţinem asta -, a „inventat” testarea clinică, cea pe care calcă acum medicina modernă, ori asta este, deja, o veste grozavă. Scorbutul, nenorocirea care-i putrezea pe marinari, avea legătură directă cu noţiunea de vitamină (da’ cine ştia?), minune pe care organismul nostru nu o poate produce nicicum, ci o caută, dacă ştie cum, prin varii alimente proaspete, crescute la lumină, cărora marinarilor le lipseau. Cădeau, săracii, pe capete (… ok, dacă insistaţi, scoatem şi artileria descriptivă: rădăcinile dinţilor le erau dezvelite de gingiile putrede care miroseau a hoit dospit şi năclăit de bube mustinde, sângele le curgea, în şuvoaie, din ele, faţa le era umflată şi deformată, plină de pustule albăstrui, îi dureau toate oasele, muşchii nu mai răspundeau, se dezintegrau ligamentele şi tendoanele, cartilajele se mâncau, nu se mai puteau ţine deloc pe picioare şi, ce să vezi, nu se gândeau prea mult şi mureau.) Ei bine, unul dintre remediile folosite în acea vreme, pe lângă diversele năzbâtii medical-creative şi foarte celebra lăsare de sânge (flebotomia de astăzi, practicată şi acum acolo unde este cu adevărat indicată, de exemplu în policitemia vera, … ştim ce înseamnă, nu, mulţumim, preferăm să nu intrăm în amănunte pitoreşti, sângerânde), era punerea marinarilor la muncă extremă, doctorii de atunci observând, nu-i aşa, că scorbutul se ţinea scai de marinarii cei leneşi. … Oh, zei şugubăţi şi atât de mult responsabili, de ce i-aţi lăsat pe bieţii muritori să confunde, absolut elementar, cauza cu efectul? (Căci nu lenea îi scorbuto-vulnerabiliza pe marinari, ci taman invers, scorbutul îi sleia de puteri.)

Aşa că prin 1746, James Lind, un timid şi tânăr medic de marină militară, s-a îmbarcat pe Salisbury şi, cel mai probabil din cauza legănării monotone pe valuri, nu a vreunei inteligenţe ritmice, raţionale şi practice, a gândit şi abordat situaţia extrem de scorbutică făcănd o curajoasă abstracţie de legea continuităţii imitative şi de norma medicală impusă şi a pus în practică prima testare clinică controlată din lume.

Ia să vedem ce-a făcut nenea Lind, poate ne vine şi nouă vreo idee (noi duminica muncim, nu ne odihnim):

– a identificat 12 marinari cu simptome asemănătoare, aflaţi cam pe aceeaşi muchie a vieţii lipsite de vitamine;

– a aşezat hamacele lor de aceeaşi parte a navei, ca să-i bată soarele la fel; (… înţelegeţi, nu-i aşa, că unele precizări metodologice sunt subsumate şi devotate amplificării efectului artistic şi ne aparţin în totalitate… cine ştie, poate că în mai 1747 era cam întunecat şi  picura zilnic);

– le-a pus la dispoziţie acelaşi regim alimentar,

aşadar, în primul rând a asigurat corectitudinea cadrului de testare şi abia mai apoi a trecut la regizat şi experimentat. A împărţit marinarii în 6 perechi, tratându-i cam aşa:

– prima pereche: cidru, un sfert de litru;

– a doua: 25 de picături de vitriol;

– a treia: câte două linguri de oţet, de trei ori pe zi;

– a patra: apă de mare, un sfert de litru, o dată pe zi;

– a cincea: o amestecătură de usturoi, muştar, ridichi şi smirnă;

– a şasea pereche: două portocale şi o lămâie, zilnic.

Un al şaptelea grup de marinari, cel de control, nu a primit nimic, în afara regimului alimentar comun. Precizări importante: Lind nu credea în celebra lăsare de sânge, aflată atunci la mare modă medicală (cea care l-a ucis pe George Washington căci l-a golit, absolut nejustificat, de lichidul vital) şi a avut curajul să nu o ia în calcul defel, cât despre citrice şi folosirea lor, a fost o pură întâmplare.

Testarea fusesă gândită pentru o perioadă de două săptămâni, însă după şase zile rezerva de citrice s-a terminat, aşa că evaluarea rezultatelor a fost forţată de-a dreptul, însă, ce să vezi şi chiar să crezi, marinarii din perechea a şaşea erau aproape vindecaţi.  (O oarecare îmbunătăţire a stării s-a putut observa  şi în cazul celor care băuseră cidru, însă absolut niciuna în cazul celorlalţi.) Aşa că Lind, deşi folosise un eşation extrem de mic, stăpânise suficient de bine variabilele încât să poată demonstra că tratamentul cu vitamina C (ce avea să fie descoperită ulterior, asta-i altă poveste) este cu adevărat eficace.  (Este foarte adevărat că, deşi Lind, în timiditatea lui feciorelnică, a scris, totuşi, un tratat despre scorbut, şi-a subminat, în paralel, propria descoperire pentru că, în ideea de a fi mai uşor de folosit şi mai la dispoziţia marinarilor, a pus în practică şi distribuire ideea unui concentrat de citrice conservat prin fierbere, ceea ce a dus la distrugerea vitaminei C, la o replicare experimental-terapeutică de-a dreptul nefericită şi la transformarea unui tratament eficient într-unul care, în final, picura apă de ploaie, reîntorcând scorbutul în matca cea marinărească, cu corpurile avitaminicilor morţi aruncate din navă.

… Asta e. E duminică, mergea un articol mai provocator. Însă nouă ne place dragul de Lind tot timpul, pentru că ne-a oferit începutul.

Acesta a fost exemplul de veste bună numărul unu.

Dar pentru că, totuşi, e duminică şi se pomenesc morţii, fie c-au murit de scorbut sau ba: 

http://www.youtube.com/watch?v=vIBdJFSGnm4

www.7sur7.be/7s7/fr/1504/Insolite/article/detail/1663355/2013/07/04/Une-cage-autour-de-la-tete-pour-arreter-de-fumer.dhtml

O, ce veste minunată! Decenţa profesorală e profund răzbunată.

 Comentariile sunt închise pentru O, ce veste minunată! Decenţa profesorală e profund răzbunată.
Iul 032013
 

Noroc că mita onorabilităţii unui biet sfârşit de liceu le fuse introdusă în sutienele de cupă icsel, căci direct în chiloţi ni s-ar fi părut decât un afront de reclamat de-a dreptul la minister.

Parcă şi vedem răspunsul cel oficial, primit în scris şi mai apoi prin eter:

„Stimată Veste-bună,

Am luat notă şi am cercetat. Nu este absolut nimic adevărat.

Pe sfârcuri nu a existat deloc bani de hârtie, a existat decât nişte chestii de forma unei monezi de un leu.

Iar în chiloţi, doamne fereşte, ar fi fost de-a dreptul o blasfemie să se introducă ceva, căci proba la care faceţi referire era doar de limbă. Abia astăzi au fost susţinute probele scrise la matematică şi la alte chestii mai tehnice, lipsite de sensibilitate lingvistică.

Drept urmare, nu se confirmă sub nicio formă vreun atentat bănos la organul profesoral.

 

Cu deosebită stimă,

Decât un ministru al corpului didactic, aflat în capul lui decât temporal”

evz.ro/detalii/stiri/fraude-la-bac-perchezitii-la-liceul-bolitineanu-din-bucuresti-mita-ascunsa-in-sutien-1045349.html

Atunci când realitatea îşi face dreptate

 Comentariile sunt închise pentru Atunci când realitatea îşi face dreptate
Iul 032013
 

„Am putea învăţa de la propriul nostru sistem nervos. Am putea încerca să funcţionăm «după chipul şi asemănarea lui». Pentru asta educaţia ar trebui să fie, cum altfel, flexibilă şi interconectată.” *

Inclusiv cea virtuală, pe care ne străduim s-o facem cât mai adecvată noii cunoaşteri şi, de ce nu, cât mai atractivă, bună de pus pe rana unei noi naşteri.

INTERCONEXIUNILE PUNCT RO au câştigat, în ultimele zile, nişte doctori-descoperitori redutabili, care se mişcă, printre neuroni şi cuvinte, cu o graţie cognitivă de-a dreptul remarcabilă. Interesaţi de tot dar nu furaţi chiar de toate, fiecare dintre ei şi-a amprentat, într-un anume fel, domeniul de interes, ceea ce veţi şi observa  uşor (dar nu cu lejeritate) în scrierile lor abil şi intens interconectate.

Ei sunt, desigur, nişte ele, pe care le iubim deja, pentru că le citim de suficientă vreme (… cam tot de atunci am început să consumăm şi antidepresive, într-atât sunt fetele de bune!).

Suntem cu adevărat emoţionaţi pentru că au acceptat să se alăture echipei şi, drept urmare, nu întrevedem altă cale mai onorabilă de a le anunţa altfel decât ca la şcoală, în ordine prenumic-alfabetică:

ANCA AURORA DEACONU

ANCA RĂDUCAN

ANDREEA LUNGU

IRINA ŞUBREDU

ROSANA DUMITRACHE

… Aşadar, veţi deveni, în curând, nişte adevăraţi dependenţi de interconexiuni. Nu vă putem ajuta, din păcate. Ne pare rău, însă nu intervenim în astfel de tulburări. Gândirea critică să-şi facă singurică dreptate.

 

*Adrian Nuţă, „INTERCONEXIUNI – fizica cuantică povestită de un psihoterapeut”, SPER, 2008