Ian 282014
 

Dragul meu viitor,

Există nişte aşteptări consacrate (… am auzit eu asta de câteva ori, de-a lungul plimbărilor mele neadecvate), cum că psihoterapeutul ideal musai să fie blând şi dulceag, să te apuce de organele mentale, mai ascunse sau mai la vedere, cu mânuşele de piele. Şi să-ţi dea cu miere pe ele. Ei bine, nu prea sunt. (…. Ba hai s-o spun cât se poate de clar. Nu sunt deloc.) (… Dar sunt drăguţă şi interesantă. Şi foarte inteligentă. Şireată, nu mai spun… Cam bătrâioară, dar seducătoare. Aşa că pe organele pe care vom lucra, să fii convins de asta, în final nu se vor vedea decât amprentele tale.)  Dar te asigur că în preajma mea vei găsi (deocamdată întors cam pe dos) confortul ce-ţi va permite să te confrunţi cu tine la modul cel mai serios. Dacă se va lăsa, cumva, cu vărsare de sânge emoţional, am pregătire de psihologie medicală şi plasturi buni în dulap. (… Mda, am acolo şi un schelet, e al unui vechi client ultramulţumit care n-a vrut să părăsească terapia şi pace…) (… E-adevărat, dezinfectantul meu existenţial ustură rău, da’ şi pălinca de soi are acest mare defect universal, hai, nu-mi spune că nu ştiai…) Dacă vei veni la mine cu ceva malign, la trup sau la cap, voi avea grijă ca marginile de rezecţie psihologică să fie, întotdeauna, cât se poate de libere. Pentru că am specializare în psiho-oncologie. Iar dacă eşti în cădere liberă şi zbor precipitat sau, poate, chiar pe moarte adevărată şi dură, atunci, dă-mi voie să fiu cât se poate de sigură, te pot învăţa cum s-o faci fără să te doară şi fără să te simţi agresat. (Într-un fel, vom muri împreună. Deocamdată nu realizezi, dar moartea murită frumos e cea mai autentică şi fixă derivă. Îmi dă mâna să fiu convinsă de asta pentru că studiez şi mă perfecţionez în îngrijirea paliativă.) Iar dacă vei dori doar să te relaxezi, o conversaţie cu mine ţi-ar cam fi suficientă (… dar ştiu, te vei gândi la mine oricum şi timpul abia se va târî până la următoarea şedinţă, un fel de subtilă narcoză…) aşa că dacă tot m-ai ales, ce-ar fi să experimentăm şi ceva nevinovată hipnoză? …..

Dar, cel mai important, te voi învăţa să înveţi.

Cu drag,

Sorina

(cea care, în cel mai mare curând, îţi va deveni atemporal trecut şi memorie vie, pentru că doar în timpii aceştia de independenţă se conjugă o veritabilă terapie)

Ian 052014
 

Ceea ce observ cu mare acurateţe este că, de când mi-am definit şi mai clar opţiunile şi activităţile profesionale, toată lumea fuge de mine ca de dracu’, nu carecumva să ajungem să vorbim despre moarte şi facerea ei. Prietenii (inclusiv colaboratorii apropiaţi), cum aud de boli ameninţătoare de viaţă, de muribunzi, de moarte văzută prin mai multe perechi de ochi, auzită prin nări şi holbată ea însăşi prin ambele urechi, îşi scuipă în sânuri, spun „ptiu!, diavole rău şi pervers!” şi îşi amintesc, în ultimul moment (… ce clişeu ieftin ….) că au ceva extrem de important de făcut. (Genuflexiuni, maratoane, audienţe la Preşedinţie, acţiuni de caritate în Africa Centrală. Prima dată am zis că mi se pare, că o fi de la parfumul meu, că mi-am dat prea mult după ureche, spre spate. A doua oară că-i de la o viaţă a lor, plină de realitate. Acum ştiu sigur că e de la moarte.) (Drept urmare, pe linia unei dreptăţi existenţiale nepărtinitoare, ceea ce voi observa după ziua de astăzi vor fi alte nenumărate cioburi zornăitoare, cel mai probabil de la geamurile mele de la balcon.)

Nu prea ştiu cu ce să încep (ca să nu mă izbească vreunul chiar din start, drept în mirabila faţă.) Pentru unii „din păcate”, pentru mine din simplă fericire, nu m-am simţit absolut niciodată conectată la ceva superior sau exterior mie. Doar mintea şi corpul meu sunt ceea ce eu sunt, aşa cântau toate melodiile pe care le-am auzit, încă din copilărie. (Deşi unii dintre membrii familiei mele făceau vocalize aprige în biserică, ba, ca să le iasă bine tonalitatea stăteau chiar în genunchi şi pupau de zor icoane de lemn şi metal, cică s-ar produce un fel de melodo-electricitate, care se transmite cel mai bine prin coate …) Faptul că nu m-am simţit vegheată de cineva nu mi-a dat, absolut niciodată, vreun sentiment de nesiguranţă şi nici nu m-a anxietat pe şira spinării. Nu m-am simţit nici ocrotită, dar nici abandonată sau persecutată. (Abandonul şi persecuţia, în formele lor monstruos de obişnuite – vin, se nasc şi cresc mai ales pe linia religiei, a bunului Dumnezeu.) Nu am simţit că există un plan divin pentru mine. Vreun sfânt care să alerge după mine cu procesul verbal de semnat sau vreun înger care să mă fi luat în custodie. Nu am avut nevoie de el. (.. Şi dacă nici eu nu am trecut prin suficiente experienţe bulversante care să te poată aduce, măcar în stare de conştiinţă modificată, să te arunci, cu buzele toate, la picioarele unui salvator suprem …) Am ştiut – cumva organic -, că dacă cineva poate avea vreun efect asupra lumii, aceea aş putea fi eu, nu Dumnezeu. Să-mi fie cu iertare neobrăzarea, dar m-am simţit mai puternică decât el. Şi mult mai folositoare mie. Maimuţe încă nu treceau pe uliţă, să tresar în vreun fel, dar în planul unei inteligenţe de care abia în ultimii ani am început să mă ruşinez, simţeam, încă de la câţiva ani, că înţelegerea umană e îndeajuns de puternică ca să găsească, la un moment dat, un răspuns curat, dar încă plin de mister, un răspuns a-El.

Acum cred cu tărie că autoritarul creaţionism este antiteza totală a ştiinţei, un distorsionabil mecanism de practici false şi că, aşa cum punctează foarte bine Atkins (sau Dawkins?, sau Hitchens?… habar nu mai am, în ultimii ani am dormit cu toţi trei în braţe), nu poate realiza nimic, cu adevărat nimic, cu excepţia subminării unei înţelegeri autentice şi tenace.

Cred (… spun asta ca să dreg, oarecum, situaţia…), cred că reacţia viscerală pe care am simţit-o astăzi îşi are o nedetestabilă origine lingvistică, căreia îi sunt tributară, pentru că, înainte de toate şi chiar după ele, a fi ortodox înseamnă a fi, a te plasa, a rămâne în conformitate cu credinţa oficială, cu învăţătura bisericii. A fi psiholog înseamnă a fi exact contrariul. Ştiinţa, căreia psihologia îi datorează demnitatea şi chiar măreţia, înseamnă ieşirea din frică, din condiţionare culturală, de ce să n-o spun pe şleau, chiar din lenea mentală. Un psiholog adecvat la cap înţelege şi propagă faptul că mecanismele care îl ţin în viaţă pe Dumnezeu sunt explicabile prin ele însele sau prin altele, mult superioare, dar într-un plan cât se poate de uman, nu prin chiar El. Psihologul zilei prezente e un slujitor al aproapelui (de orice religie!) în cu totul alt mod.

De fapt, am ajuns unde trebuia.

Azi am aflat, cu cea mai autentică indignare de care sunt în stare, că există pe piaţa specializată a muncii un proaspăt furnizor de formare profesională, creditat ca la carte, în persoana (dumnezeiască, îmi închipui) a unei asociaţii de psihologi creştini-ortodocşi.

Să ne fie clar. Dreptul de asociere e liber, mă închin autentic în faţa acestuia. (Dacă îi trece vreunuia prin cap să constituie „Asociaţia psihologilor bătuţi în cap de o entitate răzbunătoare”, sau „Asociaţia psihologelor care plâng ca proastele când se uită la Hachi”, „Asociaţia psihologilor bărbaţi care cultivă flori carnivore”, accept necondiţionat, să mă sune imediat.)

Însă dreptul de educare, altfel decât în spiritul ştiinţei psihologiei şi numai al ei, ar trebui să fie, după iresponsabila mea părere, limitat. Gândit. Chibzuit. Judecat.

Creaţionismului, esenţialmente lipsit de onestitate pentru că potriveşte diverse tipuri de prejudecăţi unor tipare create doar prin afirmaţie exclusivă, nu i se poate acorda dreptul de a educa o psihologie (şi-aşa încă aservită) care are menirea de a examina nedumnezeiescul neîncetat, punând întrebări continue şi acceptând răspunsuri de orice fel.

Doar psihologii liberi sunt cei care pot avea efect cinstit asupra lumii, nicidecum Dumnezeu.

Dec 012013
 

„Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui în lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii.

Contacte cu ceea ce e adevărat, mai întâi natura, apoi arta celor care au înţeles şi arta mea, dacă sunt capabil de asta. Astfel, lumina şi apa şi beţia se află încă în faţa mea, şi buzele umede ale dorinţei.

Disperare zâmbitoare. Fără ieşire, dar exercitând necontenit o dominaţie pe care o simţi zadarnică. Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.”

Albert Camus, Carnete (mai 1935 – februarie 1942)

 

Noi 302013
 

Pe lângă farfurii cu mâncare şi fotografii preţioase, ne inundăm, pe feisbuc, cu linkuri ştiinţoase. Stima noastră de sine, virtuală şi nu prea, se erectează rapid şi neparadoxal atunci când, fie că trimitem, fie că primim, simţim că ne-am deşteptat epocal. Cu fiecare link către o cercetare de nouă-ştiinţă, bărbăţia noastră intelectuală se umple de mentalo-putinţă.

Aşa că vă rog, la ceas de seară şi de bună vedere, să vă suspendaţi măreţia din simţuri şi să comparaţi, cât de poate de plat, următoarele două enunţuri de cunoaştere din media noastră cea dragă, ambele cu o anume putere:

Link unu: „O cercetare ştiinţifică de ultimă oră, coordonată de Sorina Şovagău, a arătat că liberalii din România au tendinţa să se descurce mai bine la sexul în grup decât social-democraţii.”

Link doi: „O cercetare ştiinţifică de ultimă oră, coordonată de Sorina Şovagău  a arătat că social-democraţii din România sunt mai puţin potenţi decât liberalii.”

N-am niciun dubiu, sunt convinsă că sesizaţi diferenţa.

Aceeaşi cercetare în ambele cazuri. Comunicare diferită. Necazuri.

Primul enunţ conţine dovada. Ce a descoperit cercetarea. Esenţa.

Al doilea vă pune faţă în faţă doar cu interpretarea manipulativă a dovezilor (nu neapărat din rea-voinţă, posibil prostie, ignoranţă, lipsă acută de putinţă), realizată, mai artistic şi nu prea, de cineva. (Carele, domnia-sa, cel mai probabil că nu a prestat niciodată sexul în grup şi astfel, nevând deloc vreo treabă cu mulţimile şi cu mişcările lor ritmice, nici n-a votat vreodată.)

Refuz să cred că v-aţi putea mulţumi cu denaturarea într-un asemenea hal. Nu de alta, da’ s-ar putea ca astfel să ignoraţi, absolut nedrept şi esenţialmente eronat, pe vreun drag de social-democrat care, într-o subtilă şi restrânsă relaţie de unu la unu, să vă zdruncine ideologia erotică din temelii. Iar asta doar pentru că aţi sorbit un link de ştiinţă feisbucită ce bătea, cu interpretarea restrânsă, direct pe câmpii.

Eu una, valorizând adecvat atât ştiinţa, cât şi sexul lipsit de valenţă politică, n-aş permite în vecii vecilor aşa ceva.

Diavolul ştiinţei stă în detalii, spun, activ, cunoscătorii.

Şi orgasmul la fel. Spun eu.

Sep 112013
 

… Şi totuşi, înainte de duşul homeopatic, ar fi indicat să insistăm un pic pe raportul OMS  legat de acupunctură (cel de care pomeneam în articolul anterior) şi să-i reliefăm, cu blândeţe, defecţiunile şi iresponsabilitatea. Ne raportăm la cel din 2003, intitulat Acupuncture: Review and analysis of reports on cotrolled clinical trials, cel care a împarţit afecţiunile „afectate” de beneficiile acupuncturii astfel:

  1. Pentru care s-a dovedit un tratament eficient, prin testare controlată. (28 de afecţiuni, de la greaţa persoanei fecundate pană la atacul cerebral, indiferent de sex.)
  2. Pentru care efectul terapeutic al acupuncturii s-a dovedit a fi fost vizibil, dar care necesită şi alte dovezi. (Plaja de afecţiuni: de la dureri abdominale la tusea măgărească.)
  3. Diseases, symptoms or conditions for which there are only individual controlled trials reporting some therapeutic effects, but for which acupuncture is worth trying because treatmentby conventional and other therapies is difficult. (Desigur, daltonismul şi surzenia.)
  4. Diseases, symptoms or conditions in which acupuncture may be tried provided the practitioner has special modern medical knowledge and adequate monitoring equipment. (Mămici, fiţi pe fază: convulsiile sugarilor şi coma.)

Per total, raportul OMS din 2003 (ce continuă să-l sprijine pe cel din 1979) nu exlude folosirea acupuncturii în cazul nici unei afecţiuni.

Corect. OMS este ditamai gorila. Şi totuşi, nişte furnici curajoase şi specializate (…. nu uitaţi să accesaţi www.furnicute.ro!), neintimidate de lovirile în piept şi strigătele de intelectuală şi corectă proprietate, au demonstrat că evaluarea a fost construită pe pilonii a două mari greşeli:

1. S-au luat în considerare PREA MULTE TESTĂRI (OMS nefiind la curent cu subtilitatea popularului ce-i prea mult e excesiv şi îngraşă….), ceea ce a distorsionat, evident, rezultatele reale. Nu a fost (auto)impus niciun prag de calitate, nefiltrându-se deloc testările analizate, după criterii de rigurozitate şi corectitudine metodologică.

2. Materia primă a testelor pe care s-a bazat studiul OMS a provenit, în cea mai mare parte, din China (deşi ar fi fost de preferat chiar să fie excluse, meritând, în beneficiul utilizatorilor înţepabili, să fi fost asumat şi înfruntat riscul atacurilor ce ar fi vizat discriminarea, incorectitudinea politică, bla, bla. Mai ales că se cunoştea deja faptul că studiile din China prezentau o mare hibă (pe lângă alte diferite suspiciuni): erau contaminate cu ceea ce statistica demonstrase a fi  publicarea polarizată pe rezultate pozitive. (Voi apela la ghilimele şi la o citare adecvată, pentru ca lucrurile să fie înţelese cat mai bine: „Gândiţi-vă la un cercetător chinez care efectuează o testare legată de acupunctură şi obţine un rezultat pozitiv. Pentru China, acupunctura este una dintre cele mai importante surse de prestigiu, aşa că cercetătorul publică rapid şi plin de mândrie rezultatele sale într-o revistă. Poate că este chiar promovat pentru lucrarea sa. Peste un an, efectuează o testare similară dar, de data aceasta, rezultatul este negativ, lucru ce reprezintă, evident, o dezamăgire. Esenţa problemei este că această a doua testare s-ar putea să nu fie publicată niciodată, dintr-o serie de motive posibile: poate că cercetătorului nu i se pare o prioritate, ori crede că nimeni nu ar fi interesat să citească despre un rezultat negativ, ori se convinge singur că această a doua testare trebuie să fi fost efectuată greşit, ori i se pare că ultimul rezultat i-ar supăra pe colegii săi. Oricare ar fi motivul, până la urmă cercetătorul a publicat doar rezultatele pozitive ale primei testări, în vreme ce rezultatele negative ale celei de-a doua zac îngropate într-un sertar. Aceasta e „publicarea polarizată pe rezultate pozitive.”Simon Singht, Edzard Ernst, Adevărul despre medicina alternativă, Humanitas, 2013)

  • Nu în ultimul rând, deşi comportamentul ştiinţific al OMS pare să fi fost, de-a lungul existenţei sale, liber de pată în ceea ce priveşte nepărtinirea în zona de medicină tradiţională, pare să fi manifestat sensibilitate, prudenţă şi aplecare în ceea ce priveşte corectitudinea politică, cu preţul deformării sau chiar a nerelevării adevărului. (Întâmplare sau ba, în comisia de expertiză a raportului în cauză nu a fost inclusă nici măcar una bucată critic de acupunctură, prudent şi decent la introducerea de ace în carapace.)
  • … Iar în final, din categoria „dulciuri alternative şi complementare”, respectiv bomboana de pe colivă, gustoasă precum un remediu homeopatic, raportul a fost coordonat de Zhu Fan-xie, susţinător fervent al acupuncturii, director onorific al Institutului de Medicină Integrată din Beijing. („Special thanks are due to Dr Zhu-Fan Xie, Honorary Director of the Institute of Integrated Medicines, First Hospital of Beijing Medical University, China, who drafted, revised and updated this report.” – OMS, 2003: Acupuncture: Review and analysis of reports on cotrolled clinical trials).

… Cam atât. Credem că-i suficient, deocamdată.

Sep 112013
 

Trebuie să recunosc. (Io, partea feminină a soriciunii.) Nu mă dau în vânturi după medicinile alternative ramificate, cel mai probabil din cauza scurtcircuitării legăturii cu Dumnezeu şi a lipsei binecuvântărilor adecvate. (… Pe care, totuşi, în orice condiţii, absolutamente fără urmă de fior mistic, ci mai degrabă fistichistic, îl respect majulistic. – … Să nu v-aud că nu există aceste cuvinte în dex. Există în aceeaşi măsură în care se află, în viaţă şi activitate eternă, bunul şi dragul de El.)  Beau ceaiuri ca tot omu’, căci vreau să fiu divers hidratată, iau pilule la fel (atunci când sunt atacată), mă ung prin diverse locuri cu felurite chestii (mai ales când mă doare genunchiul sau noada – căci mă închin cam des la diferite trestii), dar, scuzaţi-mă, mai bine îmi bag degetu-n nas şi îl uit o vreme acolo decât să las pe cineva să-mi introducă niscaiva ace faimoase prin nişte chestii interioare chakroase pe care, fiind o mutantă, jur, nu le posed nici în cap, nici în alte zone fibroase. (Şi nici pe cel numitul qi vă rog să nu-l mai căutaţi pe la mine prin meridiane şi case, io deţin, cel mult, quiproquo-uri haioase.) Sub limbă ţin, da, câteodată, oareşce rotunjimi prin care vreau să protestez şi să ripostez, respectiv cuvinte neacademice şi plm-noase pe care mă străduiesc să le tot (homeo)diluez şi, uite-aşa, să evoluez.

Am ajuns să fiu convinsă că homeopatia e cel mai mare jaf la care suntem parte, că pericolele chiropracticii sunt enorme faţă de riscurile inerente unei abordări ortopedice mai mult sau mai puţin clasice, că acupunctura este doar un piculeţ mai mult decat un efect placebo pur, că fitoterapia e o realitate veche, domesticită nici pe jumătate (puţine cunoştinţe solide, mult cântec după ureche, posibile reacţii adverse cunoscut/necunoscute de-a dreptul periculoase).

Sintetizez pentru Dumneavoastră (care culegeţi pietre deja, sunt convinsă, şi-mi ţintiţi capul pe care-l vedeţi ferfeniţă), concluziile trecerii într-o serioasă şi consistentă revistă a studiilor efectuate, a examinării şi repotenţării testărilor clinice şi lucrărilor de cercetare deja efectuate de către echipe specializate în metaanalize şi detectare de condiţii de testare neadecvate, a detronării unor rezultate aparent pozitive şi inovatoare şi a plasării finale pe adevărata axă de raportare. (Le datorăm adevărul multora: lui Lind, Florence Nightingale, Hill şi Doll, dar mai ales celor care au ridicat testarea clinică – şi verificarea ei – la rangul de artă: Echipei Cohrane, cu ale sale bilanţuri sistematice şi sinteze critice, grupului de cercetări medicale de la Berna, condus de profesorul Martins, lui Aijing Shang şi metaanalizelor sale şi, deloc în ultimul rând, lui Simon Sight şi lui Edzard Ernst. Cei din urmă deţin, împreună, câteva doctorate, iar unul dintre ei este cercetător specialist în studierea medicinei complementare şi alternative şi nu doar atât: având sânge în instalaţie, deţine curajul de a analiza (din interior) medicina complementară din perspectiva medicinei bazate pe dovezi, fiind neînduplecat în faţa oricărei metode lipsite de fundament validat ştiinţific. Mi-am petrecut mult timp cu Simon şi cu Edzard în ultimele nopţi şi, graţie lor, cu cei pe care i-au invocat şi pe care s-au sprijinit în realizarea Trick or Treatment? Alternative Medicine on Trial (tradusă şi la noi, la Humanitas, în 2013: Adevărul despre medicina alternativă.)

Iacătă nişte concluzii produse de  mecanismele testărilor clinice, veşti bune pentru cei care sunt în stare să nu înghită orice:

Acupunctura (chiar dacă e recunoscută pe plan mondial şi, inclusiv la noi în ţară, se decontează prin sistemul asigurărilor de sănătate, chiar dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii a întocmit două mari rapoarte, în 1979 şi mai apoi în 2003, prin care a validat beneficii diverse ale acupuncturii, făcându-se de mare râs în ceea ce priveste metodologia aplicată, rapoartele fiind, din cauza pragului de calitate stabilit şi atins, de-a dreptul eronate, iar efectul lor în plan practic, iresponsabil, chiar dacă, chiar dacă… au existat şi există pe lumea asta oameni de ştiinţă care compensează, prin munca lor, eşecul OMS):

  1. Nu există nicio dovadă ştiinţifică despre existenţa lui qi sau a meridianelor (există doar o filosofie tradiţională, moştenită şi bine împachetată). (… şi care, pentru mine, nu este suficientă pentru a mă lăsa înţepată.)
  2. Enormul număr al testărilor clinice în cazul diferitelor afecţiuni este străbătut, în majoritate covârşitoare, de fiorul metafizic de-a dreptul material al efectuării neglijente şi defectuoase, başca fără existenţa unui grup de control placebo adecvat. Drept urmare, pe majoritatea testărilor ce prezintă rezultate pozitive în ceea ce priveşte eficacitatea acupuncturii nu se poate pune nicio bază decentă.
  3. Bilanţurile sistematice ale cercetătorilor specializaţi care au trecut prin sită deasă lucrările de cercetare realizate cum trebuie, aşadar prezentând calitate, au arătat că, într-o gamă largă de afecţiuni, acupunctura nu dă rezultate, cu excepţia unui excelent efect placebo (îmi va plăcea acest lucru, nu-i aşa?). În afară de tratarea stării de greaţă şi a unor tipuri de durere, acupunctura e doar o înţepătură într-un balon de săpun.
  4. … Şi totuşi, deşi există testări de foartă bună calitate care validează folosirea acelor în cazul stării de greaţă sau al durerii, există testări de aceeaşi calitate care o infimă. Pe scurt, dovezile, nefiind nici convingătoare, nici consecvente, sunt, nu-i aşa?, periferice. (Care nu rezonează nicicum cu apărarea responsabilă a stării mele de sănătate.)

Ceea ce este însă foarte adevărat şi este bine de subliniat, e faptul că nu pare a fi posibilă vreodată (… sau, mă rog, prea curând…) efectuarea unei testări ireproşabile a acupuncturii, neputându-se aplica eficient  testarea dublu legată la ochi (opacitatea la realitate sau placebo atât a pacientului, cât şi a terapeutului):  terapeutul va fi întotdeauna în posesia mentală şi corporală a şpilului acului.

… Ups, să-nchei articolul, nu alta. Uitasem de:

  1. Acupunctura falsă (inserare superficială a acelor, plasarea lor în alte puncte faţă de cele clasic-obligatorii, ace-telescopice care par doar să străpungă pielea, dar care se retrag, de fapt, în partea superioară…) este la fel de eficientă ca acupunctura reală.

… Of.  Cam atât pentru astăzi, acupunctura asta mă-nţeapă deja în lobul frontal, dându-mi o stare de neplăcere dureroasă, de altfel tratatibilă. Mă duc să ronţăi nişte zahăr, sau să sug, erotic, nişte Oscillococcinum, tot un drac. În următorul episod, concluzii despre homeopatie. Cu drag.

 

 

Sep 112013
 

Nu-i niciun secret, de ceva vreme merg la sală, făcănd deja parte, cu mare bucurie, din ECHIPA LUI DANIEL.

Dacă vreţi să-l descoperiţi pe Daniel Oprea, o veţi face, e la un click distanţă pe net.

Însă dacă vreţi să mergeţi mai departe şi să aflaţi cum se simte o fată bătrână la fitness, făcând tracţiuni, cardio cât cuprinde şi tot felul de exerciţii inumane (… mă rog, eu am greşit, pentru că atunci cand Daniel m-a întrebat ce „ţel sportiv” am, am răspuns, cu candoarea care mă caracterizează: … „să pot să fac sex acrobatic cu George Clooney.”  Să nu repetaţi greşeala mea, vă rog. Spuneţi-i doar că vreţi să fiţi şi să rămaneţi sănătoşi.)… aşadar, dacă vreţi să aflaţi cum se simte o fată bătrană la fitness, vă las să citiţi un mesaj de pe site, scris, desigur, de un băiat:

Cred ca tendinta noastra de a fi cat mai profesionisti, ne face sa fim prea sobri si prea rationali si sa marim astfel distanta dintre oameni. Ca sa-i apropiem avem nevoie de argumente emotionale. Cred ca aici greseste si Daniel aducand tot felul de argumente rationale, cand tocmai el se pricepe atat de bine sa aduca oamenii la un loc. Eu MA SIMT BINE in echipa lui Daniel, si cred ca e cel mai important argument care ma face sa vin la sala. Ce vreau sa spun cu asta, mai ales cu “ECHIPA”:

Cand am intrat pentru prima oara in sala m-a intampinat aceasi atmosfera imbietoare ca pe oricine altcineva: o gramada de fiare pe care nici nu prea stiam de unde sa le apuc. “Antrenoru’ salii” daca-l rugam sa-mi spuna cu ce sa incep, imi dadea impresia ca-l cam deranjez, iar musculosii ailalti de pe acolo tot faceau pe interesantii, se uitau la mine de parca ii incurcam. Aveam nevoie de ajutor! Din cate auzisem eu, un antrenor personal ti-ar fi cerut cateva sute bune de euro. Ar fi si normal: Omu’ mare campion, antreneaza nu stiu ce vedete, fireste ca are aere daca sta dupa tine sa-ti numere de cate ori ridici tu o gantera, chiar si pe bani.
Asadar, chiar si cu timp si bani, mediul asta parca nu te incanta sa perseverezi, oricata motivare si daruire ai avea.

Care e diferenta cu Daniel? Pai nu e Daniel, ci suntem noi, ECHIPA! Intre 4juma si 9juma venim si plecam cam 30 de omuletzi mereu veseli, glumetzi si nazdravani, si baieti si fete, de la 15 pana la 50 de ani, de la 1.50 la 2m, de la 45 la 100kg. Astia suntem noi, echipa lui Daniel. Daniel ne grupeaza el cum stie mai bine si fiecare grupa are grija de ai ei dar si de ceilalti si daca au si daca n-au nevoie. Dan are grija de toti. Nu o sa te simti strain intr-o sala plina de posomorati ca in alte parti. Aici faci parte din echipa. In prima saptamana o sa primesti o porecla simpatica si o sa afli ca ai mult de munca. O sa afli ca n-o sa fie deloc usor, dar suntem aici sa te ajutam. O sa afli cine-i sefu :p O sa afli ca daca vrei, poti, si o sa afli ca poti mai mult decat crezi.
Nu o sa arati mai bine pt kg castigate sau pt kg pierdute nici pt muschii tonifiati. O sa arati mai bine pt ca (,) cu noi te antrenezi sa zambesti. Asadar noi nu te asteptam la sala, te asteptam in ECHIPA.”

Ce vreau eu să transmit este că am (re)descoperit un lucru de o importanţă capitală: fericirea reală se măsoară în gradele de febră musculară.

Sep 102013
 

Aşa suntem noi, buni şi drăguţi, vrem să fim de folos oamenilor.  Organelor lor, capetelor lor.

Afin

Aloe vera

Andrographis

Anghinare

Arborele de ceai

Armurariu/Ciulinul laptelui/Ciulinul Mariei

Black cohosh

Castan sălbatic

Echinacea

Floarea pasiunii

Gheara diavolului

Ghimbir

Gingko

Ginseng asiatic

Ginseng siberian

Hamei

Kava/Kava kava

Lavandă

Lamâioară/Cimbrul-adevărat/Lămâiţa

Luminiţa nopţii

Mahuang

Mentă

Merişor american

Muşeţel

Palmierul-f(i)erăstrău

Păducel

Salcie

Sâmburi de strugure

Spilcuţă

Sunătoare

Trifoi roşu

Urzică

Usturoi

Valeriană

Vâsc

 

Am studiat mult şi serios. Orice alt remediu vegetal care nu apare în tabelul de mai sus (şi pe care, cel mai probabil, tocmai îl înghiţiţi, după cel l-aţi plimbat de vreo zece ori pe sub limbă) prezintă o mare şi serioasă hibă: nu este legat de niciun studiu puternic sau de vreo dovadă ştiinţifică consolidată care să încurajeze, în scop preventiv sau curativ, de-a dreptul salvator, îngurgitarea lui necondiţionată.

Cu toate ca unele dintre ele sunt eficiente în anumite afecţiuni (cotarea lor a fost facută, pe baza studiilor clinice care au evidenţiat rezultatele, drept slabă, medie, bună), în marea majoritate a situaţiilor de afectare fizică sau psihică, medicamentele convenţionale circumscrise (testate în condiţii clinice adecvate) oferă satisfacţii fizice mai mari sau cel puţin egale stării de sănătate.

Cu o singura excepţie: în tratarea răcelii, hapurile sunt, în mare parte, apă de ploaie, pe când extractele de echinacea (mai ales în faza instalată a neplăcerii), ba.

 

… A venit toamna, da.

 

(… Nu, nu avem contract nici cu vreun cabinet medical înfloritor, nici cu vreun plafar falimentar şi răzbunător, ci doar cu o societate difuză, mai puţin cunoscută, de testare clinică adecvată, care s-a prins atât de ipoteza falsă a naturalului, cât şi de limitele tradiţionalului, o bază excelentă, de altfel, în a consolida marketingul.)

40 +

 Comentariile sunt închise pentru 40 +
Aug 062013
 

… sigur, parte din rostul articolului anterior este acela de a face loc unor veşti bune.

Onor nouă, tinerelor băbăciuni care nu se sperie de progres, transformare şi devenire şi care spun, fără reţineri contrafăcute, lucrurilor pe nume. (Şi care exagerează, desigur, căci Sorin mai are, ohooo, vreo douăzeci de ani până la andropauză – … pe care, fie vorba-ntre noi, o suspectez de construct socio-medical artificial -, cât despre mine, ei bine, n-am de gând să cedez menopauzei decât atunci când celebrul congres mondial se va desfăşura aici, pe meleaguri gorjene, neapărat la hotel de opt stele.)

În plus, suntem destul de ocupaţi, generaţia noastră, pentru că ne aflăm, dragii noştri tineri însoţitori, în plin proces de constituire a unui tipar adaptativ superior. Vi-l oferim spre încercare şi updatare, fiind, de felul nostru, sexy şi generoşi. Ştiţi cu toţii deja că, în viziunea tradiţională, modelul tricotat şi predictibil al ontogenezei (două pe faţă, două pe dos) prezintă stimabila şi celebra curbă gaussiană (neieşită din modă, dar nici purtată oricum, neasortată), panta ascendentă fiind reprezentată, desigur, de vârsta adultă. Doar că noile trenduri sistemice contrazic această reprezentare, ridicând la fileul existenţial nonliniaritatea structurală, în care orice moment de dezvoltare funcţională reprezintă o întâlnire, unică şi irepetabilă, a ceea ce suntem, a ceea ce am fost şi am făcut deja (noi pentru noi sau împotriva noastră), a abilităţilor proprii exersate în jocul serios dus cu viaţa şi a prezenţei celorlalţi pe traseul individual. Dacă ne-am exprima savant, ca la şcoală, am putea spune că ne aflăm în plin proces de înlocuire a ideii de dezvoltare umană ca o complexă organizare rezultată prin însumare cantitativă, cu aceea a unei coerenţe dezvoltative, în al cărei cadru funcţionalităţile vârstelor au din ce în ce mai multe de-a face cu ideea unei calităţi construite şi asumate şi a unei deveniri individual-asistate, subsumate practicii unei gîndiri critice avansate. (… Phuaaaiii….  Şcoala întortocheată face rău la cap şi ficat, pentru unii poate chiar la prostată. Mai simplu, lucrurile stau cam aşa: nu o biată şi ieftină murătură, ci o preţioasă trufanda de cultură matură.)

Nu-i de ici, de colo, să afli, pe pielea ta, că modificările biologice ale trecerii anilor se pot transforma, din lovituri (sau chiar ravagii) destul de puternice în schimbări decente, din ce în ce mai discrete. Am apreciat în mod deosebit (şi, desigur, am întinerit, de bucurie, cu cel puţin zece ani) că, pe tot parcursul documentării mele trecute despre omul în vârstă de peste 40 de ani, toate cărţile proaspete despre dezvoltarea umană, de la noi sau de aiurea, îşi încep prezentările sub motto-ul, mai mult sau mai puţin deghizat, „foloseşte sau pierzi”. Pare că ar fi, nu-i aşa?, o bucăţică neşlefuită de înţelepciune populară, ei bine, toate cercetările ştiinţifice din domeniu o validează constant şi o ridică la scară de intervenţie necesară. Chiar dacă există (şi se manifestă) modificări fiziologice ca rezultat direct al îmbătrânirii biologice şi al alcătuirii genetice, ceea ce s-a petrecut în tinereţe, prin comportament şi stil de viaţă (începând şi terminându-se în gândire) a influenţat, cu siguranţă, momentul producerii şi dimensiunea schimbărilor fizice de acum (oricare prezent ar fi el, pentru oricine). În cel mai similar mod, cercetările urmăresc şi validează un raţionament identic, cu ancorare solidă în viitor: stilul de viaţă şi obiceiurile anilor de mijloc influenţează fundamental ceea ce se va întâmpla în cei următori. Dacă rămânem într-o exemplificare cât se poate de simplă, atunci da, lucrurile stau cam aşa: mai ales în plan fizic, cu cât oamenii fac mai multe (mişcare, stil de viaţă sănătos, sex luminos şi bucuros, antrenament mental răcoritor, endorfino-roditor), cu atât mai multe vor putea să facă în viitor. Beneficiile unei rezistenţe şi rezilienţe mai bune după 60 de ani vor aparţine mai ales (sau chiar exclusiv) celor care aleg să devină şi să rămână activi cât mai de timpuriu.

Cât despre dezvoltarea cognitivă, la întrebarea dacă funcţionarea intelectuală intră în declin încă din anii maturităţii (întrebare care va rămâne în efervescenţă multă vreme de-acum înainte), unele studii susţin această tristă idee, altele ba, afirmând că, din contră, inteligenţa se stabilizează sau chiar „creşte” odată cu vârsta. (Nu e loc acum de alte detalieri, de felul lor importante. Căci a creşte nu-i chiar sinonim cu se rafinează. Şi nici ancorare cu stabilizare.) Aş nuanţa însă ultima idee, pentru a ne reprezenta adecvat ideea de durabilitate cognitivă: întotdeauna vor fi reliefate şi pierderi, cu siguranţă, dar ele sunt, pot fi şi vor fi (supra)compensate de numeroasele câştiguri, derivate sau adiacente. (… Finanţate de cine? Nu cumva de bogatul paragraf de mai sus?) Concluzia comună, de un bun simţ acronic (mutată din intuitiv în ştiinţificul dovedibil şi tonic), întreţinută şi totuşi independentă de aspectele particulare ale funcţionării cognitive, este aceea că orice capacitate intelectuală neantrenată scade la orice vârstă, fără ca adulţii aflaţi în deplina lor înflorire să facă excepţie. Exerciţiul contează enorm. Diferenţele sunt clare şi apar la modul următor: dintre cei doi cititori care citesc articolul acum, unul, cel sedentar şi leneş, interesat doar de lucru manual individual şi de hot-dogul banal s-ar putea s-o mierlească, cognitiv şi corporal, mult prea devreme, pe când celălalt are toate drepturile derivate din şanse ca să manifeste o plasticitate fizico-neuronală de invidiat, doar pentru c-a citit mult sex, eventual în limba chineză, şi a practicat, neapărat protejat, câte-o carte pe zi (exclus Movieplex), pe un pat de salată.

… Pardon. Invers.

Începe.

… Ce vă spuneam?!

 

Dragul meu 14694,

 Comentariile sunt închise pentru Dragul meu 14694,
Aug 022013
 

… Acu’ tu dormi, normal, ce naiba să cauţi pe internet la ore din astea meschine?! Că şi eu aş fi fost cufundată adânc în intelectuale vise divine dacă nu m-ar fi fixat, pe miez de noapte festiv şi destul de sprinţar, calendarul canicular de gustar.

Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine. (… Vezi că încep cu un dar? Cum am făcut eu, minunata de mine, o excepţie colosală şi nu m-am mai culcat cu găinile şi scriu articolul azi, adică ieri, pentru ca tu să îl găseşti în căsuţa de mail dis de dimineaţă, mâine, adică azi….)

M-am gândit şi m-am tot răzgândit. Io, paişpemiiul meu drag, îţi spun la mulţi ani, cum e obiceiul ăsta larg, planetar, dar, fiind prietena ta de sub tine, îţi clopoţesc şi semnalul murdar: vezi că n-au mai rămas foarte mulţi şi sunt cam plini de belele. (… Zici ce vrei, da’ mie încă 60 mi se pare puţin. Foarte puţin.) Ziceam de belele. Prima dintre ele sunt eu. În plus, o să faci burtă, o să ţi se albească părul (fără zone de excepţie), o să ţi se zbârcească pielea, fesele o să ţi se fleşcăiască, numărul de raporturi sexuale o să se cam pipernicească bla, bla… Pe cuvânt. Sunt mare specialistă, doar ştii, în vietăţile de peste 40 de ani.  (… Bineee. … Dacă insişti… De andropauză ai auzit? … Da, da, e aia care blochează marfarul pe şine. Pregăteşte-te, tată, că vine.)

… Te-aş ţine departe de asta, de mizerabila realitate, dar nu pot, zău că nu pot, îţi datorez ce m-ai învăţat: sinceritate. Ştiu, o să-ţi fie greu să auzi, dar o să mă suni în curând şi-o să mă întrebi, disperat: „Soro, cum naiba îi zice lu’ saitu’ ăla de l-am creat? Pliroforie cuminte punct ro? … Şi, mama ei de inspiraţiune, l-am şi parolat? Am făcut o asemenea impardonabilă acţiune naivă şi demodată? ” …  Pentru că ştii, dragul meu, care-i vestea cea bună? N-o să uiţi numărul meu niciodată.

În rest, coborând discuţia într-o zonă mai analitică, sinceră să fiu, cu mine Dunbar n-a fost mult prea explicit, aşa cum ar fi fost necesar, aşa că n-am prea înţeles cum e cu numărul acela desăvârşit de prieteni, numărul ideal. (Platon a stabilit că 5300 de oameni reprezintă dimensiunea perfectă a unei democraţii. Plăcându-mi tipul, îl creditez maximal. Pe Dunbar îl suspectez de interes cardinal.) Dar câteodată simt, lăsând gândirea critică să se odihnească un pic, că unul singur ajunge. (Chiar dacă Lewis n-ar accepta nicio scuză şi m-ar contrazice flagrant, aruncându-mi-l în faţă pe Lamb. Dacă am rămâne pe planetă doar noi, noi doi, cei mai buni prieteni de pe pământ, am muri imediat. Ar muri adevărul din noi. Am sufoca realitatea. Pentru că, dragul meu prieten, eu singură nu voi putea fi niciodată îndeajuns de profundă ca să te pot releva pe deplin. Am nevoie şi de alţi ochi, şi de alte lumini, ca să-ţi văd şi să-ţi luminez tot profilul, toată statura, toată fibra, toată structura. În fiecare dintre prieteni mai există ceva, câteodată chiar esenţialul, care poate fi developat doar de un alt prieten. De un al treilea. De un al patrulea. De un. Dacă nu te văd prin alţii, nu mă pot vedea nici pe mine în tine. Ai fi o oglindă prea mică. Şi-ar fi mare păcat, sunt atât de frumuşică… Îţi doresc prieteni cu lumină în ochi, dragul meu 14694. Şi, cât de mult s-o putea, veşnicie. (… Şi să câştigi la 6 din 49 pentru că altfel, nu ştiu, zău, dacă în ţara asta poţi trăi din psihologie.)

Pentru ce să-ţi mulţumesc mai întâi? Pentru că nu îmi ceri nimic, niciodată? Iar atunci când o fac eu, eşti acolo mereu? Pentru că îţi pot spune orice? Pentru că înţelegi întotdeauna, înaintea mea, ce mi se întâmplă? Pentru că, după ce am terminat de etalat, victorioasă, inventarul defectelor mele, mi-ai spus, cu o interminabilă căldură: „…. Nţţ, domnişoară. Mai ai.”

Eşti cel mai generos om al existenţei mele noi, 14694.

La mulţi ani.

Cu drag,

14693

 

(… Hai, lasă, nu plânge… Ţi-am pregătit şi-un cadou, ce credeai?! La anu’ te iau cu mine în Mexic, la Cancún, la Congresul Mondial de Menopauză. … Dacă-ţi spun şi între ce date se desfăşoară, eşti răzbunat pentru o eternitate întreagă… Avem bilete in primul rând. … Mamă, ce-o să ne mai distrăm! Îţi promit.)